GURA PĂCĂTOSULUI: Cine are puterea?
În primul deceniu de democraţie originală marca Iliescu, într-o cârciumioară din Curtea de Argeş beau un ceai întărit doi buni prieteni: un deputat de dată recentă şi un procuror un pic mai vechi. (Nu spun cine, persoane însemnate, dar pot derula banda folclorului local). Cică, prin apropierea celor doi era şi un “organ” cu state vechi de serviciu, care după ce-şi lepădase uniforma de “tab’ major” se înţolise în cea de a.p.a.m.s. Dar cum era mai greoi la memorie şi se mai încurca cu gradul de “agent principal adjunct - mare sculă”, era de-a dreptul fericit să-i fie recunoscut statutul de a.m.s. (agent - mare sculă). Când auzea formularea “dom’ AMS”, nea Vasile (cum îşi mai permiteau apropiaţii să-i zică) nu-şi mai încăpea în uniformă: faţa-i rubicondă strălucea ca soarele verii, mustăţile i se învârtoşau mai ceva decât cozile cotoilor plecaţi în crailâc în săptămâna brânzei, iar pieptul - de fapt burta - apuca spre avansare la excepţional mai ceva ca la popii cărora le pusese Dumnezeu, prin reprezentanţii lui pe pământ, mâinile pe creştet, fericindu-i cu o parohie babană, fără concurenţă.
Buni prieteni de pe vremea când băteau ţurca pe izlaz în copilărie, cei doi oameni cu greutate cu care am deschis povestea ajunseseră la o neînţelegere: cine dintre ei, prin funcţiile ocupate, avea - la modul real - puterea? Deputatul o ţinea sus şi tare că el era acela, pentru că făcea în parlament legile a căror respectare o impunea procurorul. “Nu ştii nimic!”, scrâşnea printre dinţi avocatul statului, simţind cum îl prindeau toţi dracii în faţa zâmbetului superior al politicianului, a cărui greutate valorică o ştia de pe când era copil şi tăia coada pisicilor doar ca să se distreze. La un moment dat, a răbufnit:
- Profesore, te înşeli amarnic! Te crezi tare degeaba, pentru că puterea ta e trecătoare, se duce dracu’ odată cu mandatul, iar altul nu mai prinzi în vecii vecilor!
- Şi dacă mai prind?
- Să te-ajute Dumnezeu, dar eu zic că ar fi bine să te apuci de-acum să-ţi schiţezi memoriile, pe care le poţi corecta după ce vei scăpa de drumurile astea obositoare la Bucureşti şi vei putea să ţi le defintivezi la umbra prisăcii. Că’ ai avut noroc cu carul în viaţă, de fiecare dată s-a găsit un prost sau mai mulţi să lucreze pentru tine… Şi nu mă mai enerva, că-ţi pot demonstra şi acum că tot puterea mea e mai mare, cât vei fi fiind tu de deputat!
- Hai s-o văd şi pe asta!
- Aha, care va să zică, mă provoci? Biiine, măăă’… AMS Vasile!
- Ordonaţi, dom’ procuror!
- Umflă-l pe nenorocit!
“Organul”, care ştia că ordinul se execută, nu se discută, i-a şi înfipt cazmalele de lăboaie în cravată celui indicat, săltându-l de la masă cât ai clipi şi, până să i se dea “La loc comanda!”, i-a scăpat şi câteva ghionturi în “pateu” deputatului, care se schimbase la faţă. Adevăratul şef a făcut un gest elocvent şi AMS l-a aşezat frumos la locul lui pe cel care se lămurise cum devenea chestiunea cu puterea. Nea Vasile s-a transformat ca prin farmec din fiară în băiat-salon, numai la un semn din sprâncene şi chiar i-a şi netezit cravata şifonată, cercetând atent să nu cumva să-i ciuntească demnitarului din morga funcţiei vreo pârdalnică de scamă…C-aşa e-n viaţa cea adevărată - cine poate oase roade, cine nu, ridică osanale.
