COLŢUL MICULUI FERMIER - Refacerea livezilor îmbătrânite

Există situaţii în care într-o livadă intrată în declin nu toţi pomii dau semne evidente de îmbătrânire şi ca atare nu se poate pune problema defrişării totale. Sunt soluţii eficiente prin care se poate prelungi vârsta de folosire a acelor pomi care încă mai promit producţii economice:
- defrişarea (scoaterea) acelor pomi din livadă care se prezintă într-un stadiu avansat de degradare: sunt rupţi, decojiţi, cu putregai în tulpină, nu mai răspund la tratamentele fitosanitare;
- aplicarea unor pronunţante tăieri de regenerare la pomii bătrâni rămaşi: scoaterea drajonilor (lăstarii din rădăcină), îndepărtarea unei părţi din lăstarii lacomi („lupi”) şi lăsarea unui număr suficient din aceşti lăstari, atâţia cât sunt necesari pentru înlocuirea ramurilor îmbătrânite; tăieri radicale la ramurile de schelet prin îndepărtarea până la o treime sau chiar jumătate din extremitatea ramurilor;
- răzuirea cu o perie din sârmă a stratului de licheni şi muşchi de pe trunchi şi ramurile groase; această răzuire se face uşor după o ploaie sau pe vreme ceţoasă când coaja pomilor este umedă;
- fertilizarea individuală a pomilor intraţi în declin, aplicând la fiecare pom, sub coroană, în dreptul vârfurilor de ramuri, într-un şanţ circular cu adâncimea de 20 cm, îngrăşăminte chimice sau naturale; pe fundul acestui şanţ se administrează, cât mai uniform, 15-20 kg bălegar putrezit sau 5-6 litri urină de grajd sau 1,5-2 kg îngrăşăminte complexe (cu azot + fosfor + potasiu); se mai poate adăuga, pe lângă îngrăşăminte şi 2 kg cenuşă din lemne, presărată cât mai uniform pe fundul şanţului; dacă în gospodărie există suficiente cantităţi de gunoi de păsări (găinaţ), în loc de bălegar putrezit sau urină de grajd se pot pune 3-4 kg găinaţ pentru fiecare pom;
- efectuarea unui riguros program de tratamente fitosanitare pe timpul iernii şi în perioada de vegetaţie; pe timpul iernii (până la începutul umflării mugurilor), în zilele fără ger şi vânt, este indicată o stropire cu unul din produsele: Confidor Oil sau Nuprid Oil în cantitate de 150 ml pentru 10 litri de apă şi o altă stropire, după o săptămână, cu zeamă bordeleză de la magazinele de pesticide în concentraţia indicată pe ambalaj, sau o stropire cu produsul Cuproxat în cantitate de 35 ml pentru 10 litri de apă; pe timpul vegetaţiei se pot aplica la pomii propuşi pentru întinerire aceleaşi tratamente ca şi la pomii în plin rod.
La aplicarea tratamentelor fitosanitare se vor respecta regulile de protecţia muncii prezentate la această rubrică în ziarul din data de 24 februarie 2015.
