Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 16 octombrie 2021 20:42

Istoria adevărată dintre Cimitirul Bellu şi Curtea de Argeş

Până la jumătatea secolului al XIX-lea, bucureştenii îşi îngropau morţii în curţile bisericilor. Existau câteva cimitire în afara oraşului, acolo unde erau înhumaţi săracii, oamenii de rând sau cei morţi în urma molimelor. Pentru a fi în pas cu lumea modernă, legiuitorii bucureşteni au desfiinţat acele cimitire şi au hotărât, în 1831, "Legiuirea pentru înmormântări afară din oraş". În 1852, o comisie a Sfatului Orăşenesc a discutat crearea altor cimitire în afara Bucureştiului. Unul dintre acestea era situat pe uliţa Şerban-Vodă, unde se afla o grădină mare de portocali aparţinând baronului Barbu Bellu (1825-1900), ministrul Cultelor şi Justiţiei. Terenul în suprafaţă de circa 15 hectare a fost donat de Bellu Sfatului Orăşenesc care, la 26 noiembrie 1852, hotăra începerea lucrărilor de amenajare a cimitirului. Arhitectul Alexandru Orăscu întocmea planurile pentru ridicarea capelei pe locul unde fusese cândva biserica lui Bellu cel Bătrân (1799-1853), tatăl baronului. Interiorul era realizat de pictorul Constantin Lecca. În toamna lui 1855 au început amenajările terenului, primele înmormântări fiind înregistrate în anul 1856, iar în septembrie 1858, cimitirul începea să funcţioneze legal. În 1859, guvernul trecea la aplicarea legii, prin mutarea celor înhumaţi din oraş în acest nou cimitir. C.A. Rosetti, iniţiatorul organizării Cimitirului Bellu, este primul concesionar pe care îl putem găsi în Arhiva Cimitirelor. În noiembrie 1859, el cumpăra un loc de veci acolo, pentru fiica sa, Elena. A fost urmat de scriitorul Cezar Bolliac care, în 1860, şi-a înmormântat la Bellu soţia, pe Aristiţa, fiica boierului Izvoranu. Din anul 1862, Cimitirul Bellu a trecut sub aripa municipalităţii bucureştene, aşa că, în momentul în care vechea capelă se dărâma, primarul Pache Protopopescu punea piatra de temelie la noua capelă care va fi clădită în stilul catedralei din Karlsbad. Ea va fi pictată la început de Mihail Popp, iar mai târziu repictată de către Dimitrie Belisarie şi Arthur Verona. Cimitirul Bellu avea 17 hectare în 1859, iar în prezent măsoară 28...

Cine a fost Barbu Bellu şi ce legături a avut cu actualul Oraş Regal Curtea de Argeş?...

Nu credem să fie român care să nu fi auzit despre Cimitirul Bellu, cel mai mare şi important loc de veci din ţara noastră. Puţini îi cunosc însă povestea, şi mai ales legăturile boierului Barbu Bellu cu Oraşul Basarabilor. Fără îndoială, când auzi acest nume, te duci cu gândul la cel mai mare cimitir din România. Şi pe bună dreptate această asociere! El a donat 28 hectare de teren pentru extinderea cimitirului. Cel de-al doilea fiu al lui acestuia, Barbu Bellu (1825-1900) era baron austriac (moştenise titlul de la unchiul său, Constantin Bellios, care-l primise în 1817, de la împăratul Francisc I), dar a mai deţinut şi înalte demnităţi publice şi domneşti, ca aproape toţi cei din neamul lui, începând cu aceea de paharnic şi continuând cu cea de membru al Curţii de Apel, deputat, ministru al Cultelor, ministru al Dreptăţii, senator. Şi-a finalizat studiile în jurul anului 1843, în Grecia, iar din 1850 a devenit judecător la Tribunalul judeţului Ilfov, pe care apoi l-a şi condus, începând din 1852. Patru ani mai târziu a fost numit procuror la Curtea de Argeş. Însă la data de 7 februarie 1862, Barbu Bellu a devenit ministru al Culturii, funcţie din care a demisionat la 24 iunie 1862, după asasinarea primului ministru Barbu Catargiu, vărul său. Apoi, pentru timp de aproape 2 luni (14 iunie-8 august 1863), a ocupat funcţia de ministru al Justiţiei (Dreptăţii) în Guvernul Nicolae Creţulescu. A fost membru al Parlamentului, din partea judeţului Muscel, în 1859, 1861 şi 1864. În 1866, împăratul austriac Francisc Iosif i-a acordat titlul de baron. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, Barbu Bellu s-a retras din viaţa publică, dar a rămas unul dintre cei mai bogaţi oameni ai României.

"Politicienii se gândeau atunci la nevoile oamenilor, iar cei bogaţi nu voiau să epateze, într-o vreme în care lumea era săracă!"

Aceasta este o poveste ce datează din 1890, scrisă de un jurnalist de la un ziar bucureştean necunoscut. O poveste care ne arată o perioadă în care politicienii se gândeau la nevoile oamenilor, iar cei bogaţi nu voiau să epateze, într-o vreme în care lumea era săracă. "E fum, fum gros de havană la <<Capşa>>. Muşterii, buluc! Grigore, patriarhul locului, e în culmea fericirii. Tocmai ce a venit de la Paris, unde a luat medalia de aur. Şi-a chemat toţi prietenii şi s-au pus pe chefuit. Uite-l pe Pake Protopopescu, primarele!... De-a dreapta sa stă Alexandru Marghiloman, cel mai mare băutor de cafea. <<Domnilor, aş vrea să vă cer povăţuiala într-o istorioară ce nu-mi dă pace de niscavai vreme. Vreţi să urcăm puţin, la loc cu linişte?>> A vorbit Barbu Bellu, boier aromân de neam nobil. E absolvinte de Drept, judecător la Tribunalul cel Mare, fost Ministru al Culturii şi al Justiţiunii. Când Monstruoasa Coaliţie l-a îndepărtat pe Cuza, s-a retras din politichie. E boierul care-a cedat 28 de hectare din grădina sa pentru cimitir. <<Aş vrea să mă consultez cu înţelepciunile voastre. La Paris, domnii Armand Peugeot şi Leon Serpollet au creat un fel de trăsură cu motor, automobil îi spune. Doresc să aduc această invenţie aici, la Bucureşti, dar nu ştiu ce-ar spune oamenii. Să nu crează că voiu a epata, într-o urbe în care mulţi sunt nevoiaşi...>>, a spus Bellu. Acum vorbeşte Protopopescu. <<Dragă domnule, invenţiunea asta e un pas firesc în evoluţiune. Va putea înlocui caii, vom ajunge mai repede la treburile noastre. Ad-o aici!>>"

Barbu Bellu, primul şofer din ţara noastră!

În toamna lui 1889, baronul Barbu Bellu aducea pentru prima oară în capitală, în oraşul lui Bucur, întâiul automobil: un Peugeot cu patru locuri şi tot atâţia cai putere! Unii şi-au făcut cruci largi, alţii au căscat ochii mari, iar Bellu prindea 18 km/h. Dăscălimea, popa şi moflujii au ieşit pe străzile pietruite, iar botezul a venit logic. "E o trăsură cu patru locuri!...", se auzea peste tot. Erau doar trei astfel de modele în toată lumea, iar unul se afla chiar în Micul Paris. "Portbagajul e în faţă şi însemnează, de fapt, o geantă. Umbrela pentru ploaie e la locul ei, avem faruri, un levier lung pe post de frînă, transmisia se face cu lanţ, ca la bicicletă, zgomotul e destul de mare, dar ce mai contează? Nu există un organism care să înscrie maşina, dar, parcă, nici asta nu e prea important. Oricum era singura!", vorbeau martorii vremii la eveniment. Astfel, achiziţionarea, în 1889, a unui Peugeot, cu motor de 4 CP (cai putere), l-a transformat pe Bellu într-un personaj aparte al protipendadei bucureştene. Baronul a sfidat pe toată lumea cu automobilul său, cu care a traversat vreme de şapte ani uliţele capitalei. La moartea sa, în 1900, ziarele vremii aveau să scrie: "Se stinse Baronul Bellu, cel cu automobelu"...

Cimitirul Bellu - un muzeu în aer liber

Poate pentru mulţi pare ciudat, însă unele cimitire sunt adevărate muzee în aer liber şi reprezintă importante obiective turistice. Este şi cazul Cimitirului Bellu. Acesta a intrat în Asociaţia Cimitirelor Semnificative din Europa şi cuprinde locurile de veci al unui număr însemnat de personalităţi româneşti din ultimele 2 secole. Politicieni, artişti, scriitori, sportivi şi persoane publice pot fi identificate pe inscripţiile aflate la orice pas, iar fiecare din cele peste 300 monumente istorice ascunde câte o poveste. De la Aurel Vlaicu, Henry Coadă sau Traian Vuia, până la Nichita Stănescu, Marin Preda, George Călinescu, George Coşbuc, Mihail Sadoveanu, Ion Luca Caragiale, Eugen Barbu, Nicolae Labiş sau Liviu Rebreanu - toţi sunt grupaţi pe câţiva metri pătraţi, precum la un adevărat cenaclu! Şi mai presus de toţi şi de toate, nu neapărat prin opera sa, dar prin numeroasele flori şi candele aprinse pe mormânt, se află Poetul Naţional Mihai Eminescu. Există, de asemenea, şi o alee a artiştilor, următorul punct major de interes. Ajuns pe acea Alee a Artiştilor, începi să te simţi ca pe Walk of Fame, cu celebrităţi în toate direcţiile. Radu Beligan, Anda Călugăreanu, Ion Besoiu, Gheorghe Dinică, Florian Pittiş, Amza Pelea, Adrian Pintea, Laura Stoica, Marin Moraru, Sebastian Papaiani, Colea Răutu, Anca Parghel, Ion Dolănescu şi, bineînţeles, Maria Tănase sunt doar câteva nume celebre care îşi duc somnul de veci la Bellu. La fel de interesant este şi sectorul rezervat oamenilor politici, despre care vom vorbi cu altă ocazie - dacă va fi cazul. Pe de altă parte, unul dintre cele mai celebre monumente din Cimitirul Bellu este cel al fraţilor bulgari Gheorghieff, datorită celor 4 evanghelişti imenşi din bronz, realizaţi de Fritz Stork. Opera îi aparţine arhitectului Ion Mincu.

Cimitirul Bellu - oricât ar părea de ciudat, morbid sau cinic - reprezintă şi un punct de atracţie cu valenţe turistice şi poate fi vizitat zilnic între orele 10.00-20.00 de către cei care vor să întâlnească o parte din istoria României, din ce în ce mai ignorată de către cei care ajung s-o conducă graţie unor accidente suferite de luciditatea colectivă. Care, din păcate, în lumea în care trăim, capătă valenţe de obişnuinţă. Să ne ferească Dumnezeu de pericolul de a se transforma în tradiţie, pentru că atunci, aceia dintre noi care n-am luat-o razna nu ne vor mai ajunge locurile de veci din cimitire. Adică exact cum se întâmplă la Curtea de Argeş unde - acum 163 ani - oficia ca procuror baronul Barbu Bellu...

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.