Umor cu ... Raţă

Se spune că românul s-a născut poet. Nimic mai adevărat decât faptul că este un supravieţuitor prin definiţie. El justifică mai bine decât oricine altul justeţea proverbului "apa trece, pietrele rămân". Din multitudinea de dovezi, am selectat-o pe cea care face referire la un român "verde", care nu şi-a pierdut calităţile definitorii nici la anii senectuţii. Este vorba despre Constantin Raţă, originar din Corbeni, orfan de război, după ce tatăl său a căzut pe front în cel de-Al Doilea Război Mondial. A crescut pe malul Argeşului şi a cunoscut în copilărie lagărul de prizonieri sovietici, de la Corbeni. Acolo a crescut, pe lângă cei care au ridicat Satul Nou, la ordinul mareşalului Ion Antonescu. Un ucrainean îl îndrăgise atât de mult - poate şi pentru că ducea dorul propriilor copii - încât a vrut să-l ia cu el, când a plecat în URSS. Costică a fost dat jos din tren de măicuţa lui, altfel ar fi ajuns în Crimeea. Şi-a trăit viaţa în ţara sa, serviciul militar l-a satisfăcut la Suceava, unde - fiind şi talentat, nu numai arătos - era membru activ al Brigăzii artistice a regimentului. N-o să vă mai plictisim cu amănunte din CV-ul propriu, interesant ca un roman de moravuri şi năravuri, căci a fost martor în timp al amurgului regalităţii în România, al comunismului şi apoi al democraţiei originale instaurate de tov. Ion Iliescu, după 1990. Vă  vă vom reda însă un text satiric inspirat din realităţile dictaturii proletariatului şi scris pe vremea când era membru în amintita brigadă (artistică):

 

Balada tineretului

 

Când viaţa iarăşi se trezeşte

În farmec plin de primăvară,

Doi tineri tandri-ncet spre casă

Se-ntorc vorbind despre plenară:

 

"Un singur gând mă stăpâneşte,

Care mă face să visez:

Aş vrea să te-ntâlnesc iubito

Diseară, să te prelucrez.

 

În altă seară, dacă vii,

Vom rătăci pe-ntinsul luncii

Şi-apoi întinşi pe fân uscat,

Aş vrea să intru-n câmpul muncii.

 

Umplut de farmec şi amor,

Extaziat, privindu-ţi forma, 

Aş vrea ca practic să-ţi arăt

Metoda de a sparge norma.

 

Când lămurită tu vei fi, 

Vei vrea şi nopţi suplimentare,

Dar să nu-mi ceri ceva în plus,

Căci astea-s ore voluntare.

 

Iar dacă tu vei observa

Că nu mai sunt membru activ,

Eşti liberă, iubita mea, 

Să apelezi la colectiv!