Implicaţiile stresului în viaţa cotidiană (II) Depresia
Depresia este definită ca o prăbuşire a dispoziţiei şi a tonusului afectiv. Este însoţită de actualizarea amintirilor neplăcute şi triste, de o viziune ameninţătoare a viitorului, de lentoare psiho-motorie, manifestată atât pe plan ideativ, cât şi în gesturi şi mişcări. De asemenea, depresia este caracterizată printr-o scădere a vitalităţii, astenie, lipsă de vigoare fizică, insomnii, scăderea poftei de mâncare, scădere în greutate, tulburări sexuale. Se poate manifesta cu intensităţi diferite, de la forme uşoare, în care simptomele relatate anterior sunt puţin marcate, până la forme grave, în care depresia este însoţită de idei sau tentative de sinucidere.
Poate să apară în circumstanţe diferite în reacţii secundare unor psihotraume, în nevroze, în tulburările involutive, în bolile cu determinare endogenă sau secundară unor procese organice. Este un simptom foarte frecvent în psihiatrie, este recomandabil să se recurgă la ajutorul medicului psihiatru ori de câte ori apare o modificare de durată a dispoziţiei anterioare atunci când se ivesc tulburări de somn, mai ales către sfârşitul somnului sau când survin acuze somatice cărora ceilalţi medici specialişti nu le decelează niciun corespondent lezional. Existenţa unor antecedente personale sau familiale va necesita adresarea de urgenţă, atunci când apar semnele depresiei, la cabinetul de psihiatrie.
Ca şi în cazul anxietăţii, stările depresive se pot manifesta prin semne care nu par la prima vedere să ţină de o stare depresivă şi care nu ar necesita o intervenţie din partea psihiatrului: dureri de cap cronice resimţite ca o presiune cerebrală sau senzaţia de arsură la cap, nevralgii ale feţei sau în regiunea lombară, o presiune precordială, tahicardie, senzaţie de sufocare şi de nod în gât, uscarea gurii, balonări, constipaţie, perturbări ale ritmului somnului, crize de transpiraţie nocturnă, astenie matinală, dureri abdominale, micţiuni frecvente, dureri difuze în organele uro-genitale şi căderea părului.
Insomnia
Insomniile sunt tulburări ale somnului care îl diminueză atât pe plan cantitativ, cât şi calitativ. Întreruperea temporară şi periodică a vigilităţii constituie o perioadă de refacere fiziologică a capacităţii de funcţionare optimă a psihismului. Nevoia de somn are o componentă ereditară, care nu se modifică şi una dobândită, variabilă în funcţie de obişnuinţele individuale, de preocupările de moment, de dispoziţie şi de vârstă. Durata somnului scade cu vârsta, media ei fiind pentru un adult de 7-8 ore, dar există şi persoane care, deşi nu depăşesc 6 ore de somn, desfăşoară o activitate normală, fără să resimtă oboseala. Ritmul somnului depinde mai mult de obişnuinţe decât de reglarea biologică, indivizii putând să se împartă în două mari categorii: subiecţii "de noapte" şi subiecţii "de zi", în funcţie de perioada zilei preferată pentru somn.
Trecerea de la o stare de veghe la starea de somn (adormirea) se face pe neobservate şi fără vreun efort în mod normal, fiind însă pentru cei cu insomnii o perioadă lungă şi chinuitoare. Poate să ia aspectul insomniei de adormire, atunci când apare la începutul somnului sau de readormire, atunci când subiectul se trezeşte după numai câteva ore de somn. Insomnia provoacă o scurtare a duratei totale de somn, însoţită de senzaţia neplăcută de oboseală şi nu atât de rar pe cât s-ar crede de tulburări digestive şi scăderi ponderale. Circumstanţele în care pot să apară insomnii sunt următoarele: anumite etape ale existenţei (adolescenţa, climacteriul feminin sau masculin), surmenajul fizic sau afectiv, boli acute în curs de evoluţie şi episoadele de depresie majoră.
Deşi se afirmă că persoanele în vârstă dorm mai puţin decât tinerii, există studii contradictorii care admit că, în general, după vârsta de 60 ani, femeile depăşesc bărbaţii în ceea ce priveşte durata odihnei la pat şi somnul. Surmenajul fizic rezultat prin supradozarea efortului profesional, agravat de supradozarea aşa-ziselor distracţii, ca şi excesele alimentare, împiedica instalarea somnului. Surmenajul afectiv rezultat din conflictele ocazionale cu membrii familiei, colegii de muncă, schimbările bruşte de mediu, excesivele responsabilităţi, încarcă, în cursul activităţii diurne, subiectul cu stimuli emoţionali puternici, care nu pot fi descărcaţi cu uşurinţă în perioada premergătoare somnului.
Lipsa destinderii obişnuite dinaintea adormirii, datorată trăirilor emoţionale intense, generate de stări conflictuale vii, de evenimente fericite sau nefericite, mai mult sau mai puţin violente sau intense împiedică instalarea somnului. Bolile acute, însoţite de sindroame dureroase sau jenă respiratorie, nevrozele, bolile organice cronice, toxicomaniile minore sau medicamentoase fac, de asemenea, dificilă instalarea somnului. Pentru prevenirea insomniei, se impun următoarele măsuri: psihoigiena existenţei zilnice, cu păstrarea unui program cât mai ordonat, evitarea muncii în asalt, a surmenajului şi suprasolicitării, existenţa unei perioade de relaxare înainte de adormire. Nu se va recurge din proprie iniţiativă la medicaţie inductoare de somn - automedicaţie, ştiut fiind că fiecare insomnie are particularităţile ei, pentru care numai medicul poate stabili hipnoticul indicat. Folosirea unui somnifer fără indicaţia medicului poate agrava în timp senzaţia de oboseală, iar medicaţia trebuie administrată doar în momentul întreruperii activităţii şi pregătirii pentru somn.
- Va urma -
