Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 12 august 2026 05:11

Lacul lui Bârcă din comuna Davidești, un loc al legendelor sumbre și al morții

Lacul este o arie protejată de interes național, situat în județul Argeș, comuna Davidești. Este rezervație naturală și se află la extremitatea sudică a piemontului ce coboară din Munții Iezer-Păpușa, în partea vestică a satului Conțești și se întinde pe o suprafață de 20,40 hectare. Aria naturală reprezintă o zonă umedă (ochiuri de apă, teren mlăștinos, bălți) cu elemente higrofile, printre care sunt întâlnite specii floristice de stuf, papură, rogoz, limbariță, lintiță, buzdugan de apă, rourică, cosor, stânjenel de baltă, veninariță sau bobornic.


Se spune că, înainte, lacul era mult mai mare decât apare acum şi că apele lui erau ascunse printre pâlcurile de stuf şi printre tulpinile groase ale stejarilor. Drumul din apropierea lacului era adesea străbătut de călători singuratici, care, aventurându-se printre dealuri şi printre desişurile pădurii, ajungeau, pe scurtătură, în vechile sate ale Argeşului. Într-una din lunile calde de vară, un trecător dintr-unul din satele din apropiere a intrat în apele lacului ascunse la umbra stejarilor bătrâni şi, prins fiind de rădăcinile acestora, a fost smuls în adâncuri. Mult timp, locuitorii acelor locuri nu au mai amintit şi nici nu s-au mai apropiat de lacul blestemat.


Peste câţiva ani, uitând de nenorocirea ce se întâmplase acolo, toţi mesenii nunţii fiicei unui boier, după ce au petrecut zile în şir, au plecat spre pădure pentru a trece dealurile de lângă lac, să petreacă în continuare la rudele boierului din satul vecin. În cale, însă, le-a apărut apa neagră-verzuie a lacului, de nevăzut în unele locuri unde ierburile pluteau precum nişte capcane ale morţii. Rând pe rând, oamenii au intrat în apă, încercând să se salveze unii pe alţii, însă s-au împotmolit în nisipurile umede, printre ierburile încurcate sub luciul apei. Întreaga nuntă, cu tot alaiul, a fost înghiţită fără urmă de apele lacului.


Frica şi durerea trăite de acei oameni au adus spaima în satele apropiate. Chiar și acum, după sute de ani de la tragicele evenimente, în apropierea serii, locul pare că este răscolit de o ceaţă misterioasă care aduce în mintea călătorilor imaginile acelei nenorociri. Cale de acces: Drumul național (DN73) Pitești - Mărăcineni - DN73D - Mioveni - Valea Stânii - Conțești.

Pin It