Lupta cu seceta
În unele localităţi din zona Curtea de Argeş - acolo unde nu există soluri nisipoase sau luto-nisipoase - efectele secetei pot apărea în decurs de 8-10 zile, dacă nu plouă şi vremea este foarte călduroasă. O perioadă de secetă prelungită poate avea consecinţe păgubitoare pentru acele culturi la care consumul de apă este important în a doua parte a verii, aşa cum este cazul legumelor, pomilor tineri şi a culturilor furajere. Măsura cea mai sigură pentru a ne asigura consumul de apă pentru plante în momentele dificile este aducerea apei la rădăcinile plantelor, adică udatul, care se realizează concret prin aplicarea irigaţiei. Irigarea culturilor agricole la vreme secetoasă este un procedeu eficient, deşi oarecum costisitor, deoarece necesită sursă de apă bună pentru udat, dar şi utilaje - pompe. aspersoare, furtunuri - plus consum de energie şi forţă de muncă. De aceea este indicat ca până la aplicarea irigaţiei să se folosească din timp unele măsuri agrotehnice simple, la îndemâna oricărui agricultor, măsuri aplicate de la semănat şi plantat pe întreaga perioadă de vegetaţie, vor face mai puţin păgubitoare efectele secetei.
- Semănatul şi plantatul la timp fereşte culturile să fie surprinse de o eventuală secetă, care se poate instala în plină vară. Adâncimea de semănat şi plantat trebuie să fie suficient de mare.
- Menţinerea culturilor curate de buruieni este de mare importanţă, deoarece acestea sunt un concurent serios al plantelor de cultură în ceea ce priveşte consumul de apă şi de elemente nutritive. Combaterea eficientă a buruienilor se face prin folosirea eficientă a ierbicidelor şi prin lucrări de plivit şi prăşit. În timpul secetei, o praşilă superficială dată în plus împiedică evaporarea apei din sol. La asemenea vreme muşuroitul plantelor prăşitoare poate fi dăunătoare, deoarece astfel se măreşte suprafaţa de evaporare a apei din sol.
- În schema de fertilizare a terenului ocupat de culturi trebuie să se folosească simultan atât îngrăşăminte organice (bălegar), cât şi îngrăşăminte chimice, deoarece la vreme secetoasă acestea intră mai repede în acţiune. Îngrăşămintele organice dau rezultate mai bune pe vreme ploioasă.
- Pe suprafeţe mici, la culturile de legume curate de buruieni, se poate face "mulcirea solului" prin aplicarea printre rândurile de plante a unui strat în grosime de 8-10 cm din scuturătură de paie, gunoi sau bălegar putrezit. Aceste materiale aplicate sub forma unui "mulci" menţin umiditatea în sol în zona rădăcinilor. El poate fi înlocuit, întinzând printre rândurile de plante a unor fâşii din folie colorată care, aplicate după o irigare sau o ploaie menţin umiditatea în sol.
- La pomii tineri plantaţi pe teren în pantă se poate amenaja pentru fiecare pom o mică terasă în formă de potcoavă, care va aduna în zona rădăcinilor mai multă apă din precipitaţii.
- În caz de secetă pronunţată, care ameninţă culturile în cantitatea şi calitatea recoltei, trebuie să se aplice fără întârziere irigarea culturilor cu principalele ei variante: irigarea prin scurgere la suprafaţa solului, prin aspersiune şi prin picurare. Pe suprafeţe mici, în grădina de legume, rezultate bune se obţin şi prin udatul cu cana sau găleata.
