Masterclass internațional de dirijat orchestră și concerte simfonice, la Filarmonica Pitești

În perioada 31 august - 5 septembrie, Filarmonica Pitești și Asociația „Suonarte” desfășoară „Romania 3 st International Conducting Masterclass & Competition with Maestro Michalis Economou”.
Cursul se va finaliza cu două concerte simfonice susținute joi, 4 septembrie și vineri, 5 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești vor urca pe scenă cursanți din Belgia, Coreea de Sud, Israel, Chile, China, Grecia, SUA, Polonia, Noua Zeelandă.
În program: L. v Beethoven – „Simfonia nr. 5” și J. Brahms – „Simfonia nr. 2”.
Michalis Economou, unul dintre cei mai activi dirijori și compozitori ai generației sale, este director muzical al Orchestrei Simfonice Radio a Greciei, fost director muzical al prestigioasei orchestre a filarmonicii din Qatar, dirijor șef al orchestrei simfonice din Atena și director al departamentului de muzică de la Universitatea Tehnică din Atena. Profesor de dirijat orchestră la Conservatorul din Atena, a format peste 70 de tineri dirijori. Este fondatorul și directorul masterclass-ului anual național de dirijat, desfășurat de orchestra simfonică din Atena. Mai mult, este fondatorul si mentorul a trei dintre cele mai importante masterclass-uri de dirijat, unul în Grecia cu filarmonica din Atena, unul în România cu Asociatia „Suonarte” și unul în Malta cu Filarmonica Malta.
Intrarea este liberă în ambele seri!
