GURA PĂCĂTOSULUI - Microfonia
Cu ani în urmă, în holul Casei de Cultură de la Curtea de Argeş se adunaseră o sumedenie de vipuleţe, pentru că se aştepta un spectacol de teatru cu o trupă de la Bucureşti. Bineînţeles că snobii nu puteau să lipsească, mai ales că o piesă de teatru era mai uşor de digerat decât un spectacol de operetă, care avea să fie prezentat pe scenă abia peste câţiva ani buni. Atunci se făcea coadă la muzică populară şi, eventual, la concertele lui Paul Surugiu, cel cunoscut ca vedetă drept Fuego…
Cea mai tare cacofonie - în genul comicului de situaţie cu specific românesc - s-a petrecut pe scena de la "George Topîrceanu" la un spectacol de muzică grea, în care Marta Cristina Sandu lăsase publicul aproape fără respiraţie, cu harul şi vocea ei îngerească. La finalul unei piese, aplaudată de publicul ridicat în picioare, pe când orchestra se pregătea să atace noua partitură şi liniştea se înstăpânea peste sală, ca într-o biserică, la Paşte, s-au făcut auzite dintr-un telefon mobil cu microfon puternic acordurile manelei care făcuse furori - “Buzele tale, două petale…” Proprietarul mobilului nu mai nimerea butonul de blocare, astfel că a ieşit alergând din sală, urmărit de hohote de râs, ce-i sunau în urechi ca un blestem, probabil…
Dar să revenim la povestea iniţială. Directorul de atunci al instituţiei juca perfect rolul de gazdă primitoare la spectacolul de teatru, în hol. Recunoscut pentru spiritul său efervescent în privinţa glumelor, în juru-i se strânsese un grup mărişor de miştocari ai oraşului. Partea frumoasă era că pe atunci nimeni nu se supăra, chiar dacă mai pica de fazan, pentru că - mai devreme sau mai târziu - fiecăruia îi venea rândul. La momentul respectiv se făcea un haz nebun vizavi de costumaţiile de papagali în care apăruseră câţiva. Mitrofan tocmai câştigase un rămăşag, pentru că anticipase că supremul Coco încă nu apăruse. Gloria lui X-ulescu, susţinut de ceilalţi, pălise subit când la intrare îşi făcuse apariţia Y-ulescu. Victoria lui fusese salutată cu un râs-tunet, care făcuse să vibreze geamurile, mai ales că omul avea o figură total aiurită, căci nu înţelegea ce anume stârnise atâta ilaritate. Dar când a fost felicitat pentru "gustul" cu care se înţolise, a grohăit fericit ca un goguţă care-şi găsea confortul într-o zi toridă în mijlocul unei bălţi puturoase de nămol. Aşa că a râs şi el de râsul celorlalţi.
- Ce v-a apucat oameni buni, de râdeaţi aşa?
Printre cei prezenţi parcă a trecut un fior de gheaţă. Cel care le adresase întrebarea era cunoscut drept ofiţer SRI, iar teama de vechii securişti încă mai bântuia. Cristian Mitrofan a fost cel care a detensionat situaţia:
- Şefu’, dacă nu are cineva curajul să vă spună, voi încerca să fiu eu purtătorul de cuvânt al unor amici de aici… Scurt pe doi, vă roagă să le scoateţi instalaţiile de captare a convorbirilor din cavitatea bucală, pentru că fac microfonie cu steriletele…
