GURA PĂCĂTOSULUI - "Gică, dacă mă iubeşti, lasă toporu' jos!"
"A tunat şi i-a adunat!" Aşa spuneau cei care-i cunoşteau pe Mia şi Gică, vecinii de la parter. Apăruseră ca din neant, după ce cumpăraseră apartamentul de la moştenitorii coanei Geta. Care decedase întru Domnu' şi se mutase supărată în altă lume. Supărată c-o uitaseră ai ei şi-şi ducea singură zilele chinuită de bătrâneţe şi de boli. Dintre care cea mai rea era aia care-o făcuse să dea în mintea copiilor. Bunăoară, voia ca lumea să i se adreseze cu formula anacronică "tovarăşa Geta". Dar cei care râdeau de ea nu-i înţelegeau nevoia de a trăi în trecutul în care era şi ea tânără şi importantă. Tinereţea şi frumuseţea îi aduseseră postul de şefă la "Cadre", locuinţa şi puterea de a dispune de destinele oamenilor. Păi cum să nu regreţi aşa ceva, când nu mai eşti în treabă şi nu mai te întreabă cineva măcar cum o mai duci?... Nu-i vorbă, că după ce închisese ochii, s-au crucit vecinii de mulţimea rubedeniilor care voiau s-o moştenească. Numai că baba le jucase o festă urâtă şi-şi dăduse apartamentul printr-un act de vânzare-cumpărare unuia dintre colaboratorii mai tineri de la serviciul de unde se pensionase. Şi ăla, ca să scape de gura nevestei, îl vânduse grăbit primilor care-i puseseră suma cerută pe masă fără prea mare târguială.
Şi uite-aşa, familia rromă se instalase în acel bloc, în care locuiau de-a valma tot felul de oameni, adunaţi de comunişti de la ţară ca să desăvârşească edificarea socialismului şi să croiască drumul spre "cea mai dreaptă societate - comunismul!" - aşa cum repeta obsedant "stejarul din Carpaţi", doborât mai apoi de drujba rafalelor armelor automate cu soaţa lui, la Târgovişte, într-o zi de Crăciun, confundată de cei ce dăduseră ordinul cu ziua de Ignat.
La vremea tinereţii, Mia fusese mândria şatrei de nomazi în care văzuse lumina zilei, o codană cu trup de şerpoaică, ochi de foc şi năbădăioasă nevoie mare. Tată-său o vânduse repede, înainte să-i facă vreun pocinog, unui vechi cunoscut, cam de vârsta lui, dar bun meseriaş, vestit pentru arta de bijutier. Poker, că aşa era cunoscut, făcuse avere din ştiinţa de a păcăli "rumânii" cu giuvaericalele lui care aveau minim de metal preţios, avea casă mare, maşină străină şi slugi în curte. Îi căzuse cu tronc Mia, căreia îi zicea drăgăstos Kenya, pentru pielea ei cu reflexe de abanos, iar pasiunea asta avea să-i pună capăt vieţii: îl uscase pe picioare şi, în mai puţin de doi ani, se stinsese ca o lumânare. Poker jucase la cacealma pentru ultima dată în viaţa lui păcătoasă şi pierduse. Muierea nu l-a plâns, că' de când venise în curtea omului cu care o pricopsise ăl bătrân, se încârţomase cu băiatul pe care-l avea el cu o româncă. Gică, pentru că de el era vorba, era blond cu ochii albaştri şi pielea mumă-sii, o lipoveancă de la Gurile Dunării. Atributele astea îi adusese porecla de Oslo tot din partea lui Poker, om cu relaţii, care avea porţile străinătăţii deschise şi bântuise şi prin Scandinavia, despre care povestea lucruri de mirare convivilor invitaţi la sărbătorirea zilei lui de naştere. Atunci făcea chef mare, care se întindea pe trei zile, cu granguri de la partid, de la Miliţie, Securitate şi de pe unde mai credea el de cuviinţă, în timp ce pe fraţii de sânge îi trimitea la un restaurant pe care-l închiria special, ca să nu deranjeze cu prezenţa şi prostiile lor moacele simandicoase.
Şi cum spuneam, Kenya şi Oslo duseseră viaţă frumoasă în spatele lui Poker. Dar îl înjuraseră la greu, văzând că la moarte averea i se împărţise între prea mulţi moştenitori şi nu se aleseseră nici pe departe cu cât visaseră ei. Şi asta pentru că viaţa le jucase un renghi afurisit amanţilor. Poker fusese condus la groapă cu cântecul care-i plăcuse cel mai mult - "C-aşa-i viaţa trecătoare, unul naşte altul moare..." Îşi rupseseră arcuşurile de la viori, beţele de la ţambale şi-şi spărseseră burdufurile acordeoanelor "hartiştii" care făcuseră şi pietrele să plângă! Cele mai multe priviri alunecau spre pântecul bombat al Kenyei, care trebuia să nască. Şi chiar a făcut-o, de emoţii sau dracu' ştie de ce, a doua sau a treia zi de când ea şi Oslo se vedeau pe cai mari, stăpâni pe averea repauzatului. Numai că băiatul aşteptat a fost fată, spre dezamăgirea neamurilor curioase, care-o trimiseseră ca spion la patul lehuzei pe Strigoaica, muiere afuristă de usca şi buruienile pe unde călca. Ea răspunsese tuturor curiozităţilor în parabole: "Fa, copila e prea mişto, prea albă, ca să fie a lu' Poker. Kenya parc-ar fi făcut-o pă furate, da' dacă n-o fi scurtă în picioare când o să salte deasupra brusturilor, mai c-aş zice că e a lu' Oslo, să moară mama!..." Aşa s-a făcut că amorezii au ajuns să fie alungaţi din comunitatea lor, mulţumindu-se cu ce-au apucat. S-au pierdut în lume, făcându-şi sălaş într-un oraş de sub munte, unde-au cumpărat apartamentul ăla de la parter. Pe fată au botezat-o Lambada, că amândoi părinţii erau pe-atunci înnebuniţi de melodia aia braziliană, pe care-o dansau de lăsau lumea cu gura căscată.
Anii au trecut, Gică şi-a luat lumea-n cap după câţiva ani lucraţi ca şofer la o firmă şi şi-a găsit slujbă în străinătate, ca să-i trimită Kenyei bănuţi s-o crească pe fata lor. N-a dus-o chiar rău acolo, venea rar pe-acasă după ce văzuse că muierea lui începuse să se rotunjească şi să se lăţească de nu mai aveau loc amândoi în pat. Până la urmă, a trebuit să lase de haram străinătatea, când l-a chemat Kenya că nu se mai înţelegea cu Lambada, care se cuplase cu un derbedeu. Oslo n-a avut ce face şi când a venit, i-a pus pe tineri să se prezinte la ofiţerul de Stare civilă, dar nu s-a mai întors la munca lui, peste mări şi ţări. Avea ceva cheag strâns şi visa să trăiască aşa, ca rentierul. Un timp a dus-o cum voia, dar nu mult, că ginerele, Rocky, consuma al dracului cu Lambada lui şi cu micul Van Damme, nepotul după care se dădea în vânt Oslo. Care, dăduse şi el în patima traiului bun, a băuturilor fine, aşa că se dusese dracului cheagul cu viaţa dulce, cu tot. Şi-atunci, s-a terminat cu pacea din casa lor! Kenya şi Rocky (practicant de arte marţiale), când li se termina băutura, se răzbunau pe Oslo, dându-i câte o mamă de bătaie, ca să înţeleagă ce datorii avea faţă de familie. Toate ca toate, până când bietul de el a ajuns şi la spital cu câteva coaste rupte. Din mândrie, nu s-a plâns la Poliţie, dar a revenit acasă hotărât să pună picioru-n prag. Şi a făcut-o, într-o duminică, atunci când muierea lui şi ginerele au încercat să-l bage din nou în program. Vecinii, care se distrau copios pe seama scandalurilor de la parter pigmentate cu expresiile neacademice ale agresorilor, povesteau mai apoi că ar fi auzit, în timpul scandalului monstru izbucnit, un dialog spumos, care suna cam aşa:
- Gică, dacă mă iubeşti, lasă toporu' jos! - cică ar fi zis aşa, mai din gât, grav, cu vocea ei inconfundabilă, Kenya.
- Pă tine, fă, muma pădurii?!?... Pă tine, care nu te-ai mai uitat într-o oglindă de când s-a spart aia, când te-a văzut, acu' mulţi ani?... Afară din casa mea, arză-v-ar focu' dă puturoşi, afară că vă tai, să mor io!
De frică, se executaseră, cu Kenya în frunte, urmată de Rocky şi Lambada, în timp ce stăpânul locului de bătălie îşi vărsa focul după ei din scara blocului: "Teroooriiiştiiilooor!..." Asta pentru că pe Van Damme îl oprise Oslo, ca să aibă şi el un suflet la care să se confeseze că n-avusese noroc pe lume. "Ce viaţă cusută cu aţă, mama ei dă putoare ordinară!..."
