Deşi nu se bucură de simpatia lui Dragnea, Argeşul a rămas alături de "El Lider Maximo"
Joi seara, cu o zi înainte de şedinţa CexN a PSD, organizaţia PSD Argeş a trimis la întreaga mass-media judeţeană următorul text, pe care o să vi-l prezentăm şi noi în continuare. Argeşul şi-a demonstrat loialitatea faţă de preşedintele Dragnea, chiar dacă a pierdut prin Şerban Valeca postul de vicepreşedinte naţional pe Muntenia în faţa lui Adrian Ţuţuianu, şeful de la Dâmboviţa, unul dintre semnatarii scrisorii "buclucaşe" în care i se cerea lui Liviu Dragnea să facă un pas în spate. Trageţi şi dvs. concluzia firească - cine la cine are datorii. Şi nu doar morale...
Rezoluţia Comitetului Executiv al PSD Argeş
"Cu majoritatea voturilor celor prezenţi, CEx - PSD Argeş, întrunit în data de 20.09.2018, susţine ca necesare următoarele: menţinerea unităţii partidului şi îndeplinirea programului de guvernare în baza căruia PSD a câştigat alegerile şi votul majoritar al argeşenilor. De asemenea, CEx al PSD Argeş solicită eliminarea disputelor interne şi continuarea guvernării conform programului aprobat de majoritatea românilor, realizat în mare măsură, până în acest moment. Totodată, CEx al PSD Argeş solicită în mod expres următoarele: deschiderea spre dialog a conducerii partidului; profesionalizarea comunicarii partidului; impulsionarea activităţii guvernamentale printr-o remaniere substanţială. Menţionăm faptul că unitatea partidului reprezintă totodată şi o responsabilitate naţională faţă de provocările momentului.
Preşedinte PSD Argeş, Şerban Valeca"
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
