CExN al PSD: Dragnea rămâne, puciştii pupat Piaţa Endependenţii cu loialiştii!
Conducerea lărgită a PSD a dezbătut, vineri, "Declaraţia privind Starea Partidului Social Democrat", de fapt, scrisoarea grupării de la Giurgiu, care însă nu mai cerea, în mod expres, demisia lui Dragnea. Documentul propunea iniţial 19 măsuri, printre care demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, precum şi asigurarea interimatului conducerii partidului de către premierul Viorica Dăncilă până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019. Semnată de un "Comitet de iniţiativă" format din Paul Stănescu, vicepreşedinte al PSD, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării, Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD şi primar general al Capitalei şi Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte al PSD şi vicepreşedinte al Senatului, scrisoarea punea accentul pe "vulnerabilitatea" preşedintelui care se răsfrângea asupra condiţiei partidului.
Preşedintele Liviu Dragnea a primit însă vineri vot majoritar de încredere la şefia formaţiunii. Potrivit unor surse politice, 60 voturi au fost pentru susţinerea lui Liviu Dragnea, iar 8 împotrivă. Cifrele prezentate de liderul social-democrat şi de oponenta lui, Gabriela Firea, sunt diferite. "Le-am cerut colegilor mei ca săptămâna viitoare (n.r. - aceasta) să suspendăm toate alegerile în organizaţii până după referendumul din 7 octombrie. Au fost 64 membri cu drept de vot, 56 au votat pentru susţinerea continuării mandatului de către mine, 8 împotrivă şi o abţinere a domnului Gabriel Petrea. Toţi membrii sunt importanţi. Ideea că unii sunt mai membri ca alţii nu e în regulă şi nu e acceptabilă. Faptul că unii obţin mai multe voturi şi alţi mai puţine nu înseamnă că nu au aceleaşi drepturi. Îmi însuşesc toate criticile. Pe toate, şi pe cele scrise, şi pe cele care vor mai veni. Trebuie să se îmbunătăţească ceva în tot partidul, şi anume că trebuie să se facă muncă în toate judeţele. Nu mai pot da vina pe preşedintele partidului. Să facă dezbateri în judeţe, aşa cum se întâmplă la centru!", a mai Dragnea.
Gabriela Firea a prezentat, după 8 ore de şedinţă a Consiliului Executiv PSD, alte cifre: s-a supus la vot doar un punct din scrisoarea nemulţumiţilor, iar 10 voturi au fost ca Liviu Dragnea să facă un pas în spate, 39 să continue şi o abţinere. "S-au spus foarte multe lucruri, am numărat aproape 30 persoane. Au fost opinii pro şi contra de a da publicităţii starea PSD. Primul câştig al CEx a fost că s-au dezbătut cu foarte multă sinceritate, cu argumente logice, toate problemele care ne frământă. Nu a mai avut nimeni acea timorare care a existat până acum. Domnul Dragnea a adus doar un punct referirea la domnia sa, dacă să continue sau nu. S-a cerut excluderea mea din PSD de primarul Sectorului 5, fapt care nu a fost supus dezbaterii şi aprobării, la intervenţia lui Dragnea şi Dăncilă, care nu au considerat necesar şi oportun un astfel de punct. Nu suntem noi cei care vom duce la dărâmarea guvernului PSD-ALDE. Sunt membru al PSD, vicepreşedinte al partidului, am considerat că am trecut etapele statutuare când am ieşit cu afirmaţiile pe care le-am făcut. Nu a fost foarte uşor să venim cu argumentaţiile din acea declaraţie, nu a fost simplu, dar am simţit că e nevoie pentru partid, deoarece suntem oameni responsabili", a spus Firea, dând astfel semnalul împăcării şi al pupăturilor din Piaţa Endependenţii.
Anti-Dragnea: 11 "persoane fizice" şi 12 organizaţii. Bădălău a stat cu fundul în ambele luntrii
Au votat în CExN pentru demiterea lui Dragnea: Gabriela Firea, Marian Neacşu, Paul Stănescu, Rodica Nassar, Călin Dobra (Timiş), Marcel Ciolacu, Mihai Tudose, Robert Negoiţă, Ion Mocioalcă (Caraş Severin), Dan Tudorache (Sectorul 1 Bucureşti) şi Adrian Ţuţuianu. De pe lista de faţă lipseşte Niculae Bădălau. Fostul preşedinte executiv al PSD a semnat scrisoarea anti-Dragnea, însă cu o zi înainte de CEx a părut că-şi nuanţează declaraţiile, înclinând balanţa înspre tabăra pro-Dragnea. Liderul PSD are în acest moment 12 organizaţii importante care-i sunt ostile: PSD Bucureşti, PSD Ilfov, PSD Sector 3, PSD Ialomiţa, PSD Olt, PSD Sector 2, PSD Timiş, PSD Buzău, PSD Brăila, PSD Caraş-Severin, PSD Sector 1 şi PSD Dâmboviţa.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
