Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 26 mai 2026 00:46

C.P. Tăriceanu, preşedinte ALDE: "Eu sunt convins că nu vor fi alegeri anticipate!"

Preşedintele ALDE a fost vineri, la prânz, invitat în emisiunea Interviurile Libertatea, unde a discutat mai multe teme, printre care şi zvonurile că ar exista între 12 şi 16 parlamentari ai formaţiunii politice care şi-ar negocia trecerile la alte partide şi despre posibilitatea alegerilor anticipate. "Până nu se comit, nu sunt reale, dar am aflat că sunt colegi care poartă negocieri mai mult sau mai puţin ascunse. Daca oamenii nu simt că au un ataşament faţă de valorile noastre, pot face un pas în afară. Nu sunt o pierdere majoră! A plecat de la Pro România un grup de 5 parlamentari şi nu s-a întâmplat nimic cu partidul. Există, totuşi, acest fenomen al migraţiei, pentru că există parlamentari care depind de această poziţie. Aşa că ei caută mereu cu înfrigurare un loc de parlamentar sigur, caută o soluţie facilă. Numai că PNL a scăzut de la 47% la vreo 38%, deci s-au redus sansele sa ofere locuri eligibile şi vor fi păcăliţi (cei ce vor migra). Eu sunt convins că nu vor fi alegeri anticipate, vor fi alegeri la termen, şi vom intra în parlament. Pot să spun că am văzut săptămâna trecută un sondaj pe Bucureşti, unde ALDE era creditat cu 8%", a explicat fostul prim ministru.
Întrebat despre evenimentele petrecute după căderea guvernului în parlament, Tăriceanu a povestit discuţiile avute cu Ciolacu şi Ponta. "De ce nu vrem anticipate? Nu e un capriciu, dar anticipate în acest context ar duce la un câştig de 3-4 luni. Nu arunci ţara într-o criză doar pentru că vrei tu anticipate! Nu mai văd posibilitatea tehnică de a organiza anticipate până la vară. Doar dacă vrem să le facem în august, ceea ce ar fi chiar caraghios", a completat Tăriceanu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It