Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 26 mai 2026 00:47

PNL începe negocierile pentru a forma o majoritate în Parlament

Florin Cîţu, premierul desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, a declarat vineri că PNL a decis formarea unei echipe de negociere pentru a forma o majoritate în Parlament, în vederea validării Guvernului. Fostul ministru de Finanţe speră ca PSD să nu tergiverseze calendarul pentru a putea avea "cât mai rapid" audierile şi votul miniştrilor. Cîţu a anunţat, după şedinţa Biroului Politic al PNL, că a fost făcută o modificare în lista echipei guvernamentale pe care a depus-o apoi în Parlament. La Ministerul Finanţelor a fost propus Lucian Heiuş, vicelider la Camera Deputaţilor, membru în Comisia de Buget Finanţe. "Este un om care ştie ce înseamnă finanţele şi în care am încredere că vom duce mai departe ceea ce am început la ministerul amintit", a spus premierul desemnat.
PNL va începe negocierile pentru a forma o majoritate în Parlament, în vederea susţinerii Guvernului. "S-a luat decizia să avem o echipă de negociere din care să fac parte, alături de liderii de grup, preşedintele PNL şi prim-vicepreşedinţi, pentru a începe negocierile de formare a unei majorităţi", a afirmat Cîţu. Discuţiile pentru coagularea unei majorităţi vor au început de ieri. "Sper că PSD nu va tergiversa şi de data aceasta calendarul. Sper să avem cât mai rapid audierile şi votul miniştrilor, pentru că este nevoie de ele în acest moment (...) Referitor la audieri, am convins tot ce nu era PSD. Deci toţi ceilalţi membri care nu fac parte din PSD au votat pentru învestirea mea. Deci acolo clar am convins oameni care nu m-au susţinut tot timpul. Să convingi PSD este mai greu, dar vom încerca...", a explicat Florin Cîţu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It