Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 26 mai 2026 00:00

Am primit la redacţie: Amenzile aplicate populaţiei - remediul universal împotriva coronavirusului!

Până în acest moment au fost date în România peste 208.000 de amenzi, în valoare totală de peste 80 de milioane de euro. În Argeş, de la instituirea stării de urgenţă au fost date amenzi de aproape 11 milioane de lei pentru nerespectarea restricţiilor, adică de aproximativ 2 milioane de euro. În acelaşi timp au fost efectuate în toată ţara puţin peste 100.000 de teste pentru depistarea bolnavilor de coronavirus. Guvernul nu face, astfel, mai nimic pentru reducerea transmiterii noului coronavirus. Nu se testează, nu se creşte capacitatea de testare, nu se fac teste prin sondaj! Se mizează exclusiv pe sancţionarea populaţiei! Ori, în România se dau de 5 ori mai multe amenzi ca în Marea Britanie, dar se fac de 10 ori mai puţine teste zilnice pentru identificarea cazurilor de noi infecţii!
Nu mai bine s-ar face mai multe testări, în loc să se dea amenzi cu duiumul care nu se ştie cum şi dacă vor fi încasate, grevând, în schimb, bugetele locale? Nu mai bine s-ar renunţa la fantasmagorii precum carantinarea prelungită în hoteluri a vârstnicilor şi, în schimb, să se ia măsuri de sprijinire reală a celor aflaţi în dificultate? Nu mai bine s-ar renunţa la păcăleli precum site-ul nefuncţional pentru "ajutorarea" IMM-urilor şi, în schimb, să se ia măsuri reale de sprijinire a mediului de afaceri?
P.S.: Şi pentru că tot e la modă instituirea de conduceri militare la DSP-uri şi spitale, vreo 10 soldaţi de prin Crişana care trebuiau să plece în Afganistan au fost depistaţi cu coronavirus. Acum ce facem: înlocuim comanda militară a batalionului sau a Armatei?...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It