Tot tacit, dar la Senat: limba maghiară ar urma să devină a doua limbă oficială!

Senatul a aprobat tacit, în 8 aprilie, modificarea Codului administrativ, astfel încât limba maghiară ar urma să devină a doua limbă oficială în judeţele şi localităţile unde etnicii maghiari sunt într-un procent mai mare de 20%, adică în întreaga Transilvanie, a anunţat joi, pe Facebook, Mihai Tîrnoveanu, preşedintele Asociaţiei "Calea Neamului". Potrivit sursei citate, Senatul a adoptat tacit, la începutul lunii aprilie, modificarea Codului administrativ, propunerea legislativă urmând să ajungă la Camera Deputaţilor. "Limba maghiară va circula ca a doua limbă oficială, inclusiv în prefecturi şi poliţie, în judeţele si localităţile unde etnicii maghiari sunt într-un procent mai mare de 20%, adică aproape în întreaga Transilvanie. <<Inspectoratele Judeţene ale Poliţiei Române au obligaţia să asigure în raport cu aceştia (etnicii maghiari) folosirea limbii minorităţii naţionale>>, cu alte cuvinte se va putea produce epurarea etnică a românilor dintr-o structură militară a statului român, cunoaşterea limbii maghiare devenind astfel obligatorie pentru cadrele din Poliţie. Prefecţii şi angajaţii Prefecturilor vor fi, de asemenea, obligaţi să cunoască limba maghiară, o altă epurare etnică dintr-o structură centrală a statului roman", a scris Mihai Tîrnoveanu. Asta înseamnă, explică Mihai Tîrnoveanu, autonomia teritorială pe criteriu etnic a unui teritoriu ce leagă Covasna, Harghita şi Mureş de graniţa cu Ungaria. "Instituţiile publice ale statului român, ale fostului stat român de fapt în această variantă, vor putea să arboreze steagurile statului ungar şi pe cele ale Ţinutului Secuiesc: <<Organele de conducere (ale instituţiilor) pot adopta şi folosi alături de însemnele oficiale ale României şi alte însemne, simboluri care să exprime identitatea etnică, istorică, culturală a cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale>>", avertizează Mihai Tîrnoveanu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
