Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 19 octombrie 2021 05:24

Comisia Europeană, nemulţumită de planul de cheltuire al Guvernului PNL privind cele 30 de miliarde de la UE

Guvernul PNL a primit critici dure pentru planul de cheltuire a celor 30 de miliarde de la UE. Comisia Europeană a fost total nemulţumită de documentul propus de guvernul Orban pentru atragerea celor 30 de miliarde de euro de la UE destinaţi relansării economice şi a reproşat guvernului că Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu prevede nicio reformă serioasă în domenii precum digitalizarea, protecţia mediului, sustenabilitatea economică sau educaţia. Şi nici nu este de mirare, dacă ne gândim că zilele trecute Florin Cîţu era de părere că prioritatea ZERO a României nu trebuie să fie educaţia şi sănătatea, ci mediul privat... Despre mediu sau digitalizare nici măcar n-a mai pomenit! Reproşurile Comisiei Europene au venit în cadrul discuţiilor tehnice cu partea română, dat fiind că nu există o poziţie formală la acest moment, propunerea nefiind transmisă încă oficial la Bruxelles.
Guvernul Orban a început negocierea programului în plină campanie electorală, folosindu-l şi pe plan intern pentru a promova investiţiile promise în infrastructură. PNRR vizează cheltuirea celor 30 de miliarde de euro din programul NextGeneration EU, bani ce reprezintă atât granturi nerambursabile, cât şi împrumuturi la dobânzi extrem de mici. PNRR listează sute de proiecte de şosele, autostrăzi, planuri de împădurire şi desecare, metrou în Bucureşti şi Cluj, 7 depozite regionale pentru stocurile de medicamente, 100 de subunităţi de pompieri noi, 3 spitale noi, investiţii în reţeaua de transport de energie, reţele de gaze, reţele de apă şi canalizare, irigaţii. Programul nu prevede nici o reformă substanţială în domeniile digital, schimbări climatice, educaţie şi echilibru macroeconomic, potrivit Bruxelles-ului. Comisia Europeană a cerut explicit în criteriile oficiale de acordare a acestor sume ca statele membre să prezinte pentru finanţare proiecte care respectă în mod prioritar aceste reforme. Decizia finală a Comisiei Europene privind aprobarea planurilor naţionale va fi luată în luna aprilie 2021, iar până atunci au loc negocieri cu fiecare stat membru în parte. Comisia Europeană a cerut Guvernului să refacă programul iniţial, dar în acest moment există un blocaj fiindcă România are un guvern interimar, iar formarea noii coaliţii de guvernare nu a fost finalizată!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
 
Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.