Senatul a declarat 2025 drept „Anul cultural George Enescu". Mircia Chelaru: "Pentru mine, Enescu este acel copil cu acea conștiință a identității sale superioare"

Senatorii au adoptat în ședința de luni, 24 martie, un proiect legislativ care desemnează anul 2025 drept „Anul cultural George Enescu”, ca formă de recunoaștere și celebrare a contribuției excepționale aduse culturii naționale și universale de compozitorul, dirijorul și violonistul George Enescu.
Prin această lege, statul român își asumă rolul de promotor activ al culturii naționale, încurajând organizarea de evenimente culturale, artistice și educaționale în toate colțurile țării, dedicate personalității și operei lui Enescu.
Proiectul creează cadrul legal pentru desfășurarea, în 2025, a unei serii ample de manifestări: concerte, festivaluri, expoziții, concursuri muzicale, programe educaționale și campanii de promovare internațională. Acestea ar putea fi organizate atât de instituții publice, cât și de organizații culturale independente, cu sprijin financiar sau logistic din partea autorităților centrale și locale, în limita bugetelor aprobate.

În cadrul Ședinței amintite anterior, senatorul de Argeș din partea AUR, gen (r) prof. dr. Mircia Chelaru a avut următoarea intervenție:
"Încep prin a recunoaște că sunt de acord cu multe din observațiile făcute de către cei care au luat cuvântul înaintea mea. Asta denotă, totuși, o caracteristică de lucru pompieristică sau lipsită de previzibilitate, dar și de celeritate a instituțiilor din care facem parte.
Din păcate, e nevoie ca să se intervină, întrucât instituțiile de resort, cum spunem noi, <<cap de coardă>>, aici Ministerul Culturii, nu sunt cele preocupate de evidențierea în spațiul politic, cultural, social al românilor nu numai a personalităților, dar și a marilor evenimente care reprezintă identitatea noastră națională.
Pentru mine, Enescu nu este doar compozitorul pe care îl cunoaște toată lumea, nu este doar creatorul uriașei opere <<Oedip>>. Pentru mine, Enescu este acel copil cu acea conștiință a identității sale superioare. La 5 ani fiind, își întreba mama, plecând către Viena: <<Mamă, dacă eu mă duc acolo, pot să le spun că sunt român?>> La care mama întreabă: <<Da. Dar de ce?>> <<Pentru că n-aș vrea să se creadă că mă laud>>. Avea conștiința valorii sale. Genialitatea acestui popor este menținută și exprimată pe mai departe prin marile noastre exponente și asemenea valori de o deosebită înălțare spirituală și culturală.
Da, 175 de ani de Eminescu – a intrat legea în vigoare după ce s-a celebrat ziua lui de naștere. Da, sunt alte și alte asemenea celebrări sau comemorări care trebuie luate în vedere sau trebuie puse într-un Calendar al națiunii române, un calendar"…
