Senatorul AUR, Mircia Chelaru, susține extinderea controlului coordonat la frontiera româno-moldoveană: „Să fim liberi să mergem de acasă până acasă”

În cadrul dezbaterilor din Senatul României asupra proiectului de lege privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, referitor la controlul coordonat în punctul feroviar de trecere a frontierei Fălciu–Cantemir, senatorul de Argeș din partea AUR, Mircia Chelaru, a pledat pentru accelerarea măsurilor care facilitează circulația între cele două state.
Proiectul de lege, înregistrat la Senat sub numărul L326/18.05.2026, vizează ratificarea acordului semnat la București, la 1 octombrie 2025, privind realizarea controlului coordonat pe teritoriul României, în ambele sensuri de control, în punctul feroviar de trecere a frontierei Fălciu (România) – Cantemir (Republica Moldova).
În intervenția sa din plen, senatorul Mircia Chelaru a apreciat eforturile instituțiilor responsabile de controlul frontierei și a susținut necesitatea implementării rapide a unor mecanisme care să reducă barierele administrative dintre cele două state.
„Este nu doar un gest, este o atitudine, un concept și apreciez efortul în acest sens al instituțiilor diriginte pentru controlul frontierei”, a declarat senatorul AUR.
Chelaru a subliniat încărcătura simbolică a relației dintre România și Republica Moldova, evocând evenimentul istoric al Podurilor de Flori. Acesta a amintit că, în urmă cu 35 de ani, românii de pe cele două maluri ale Prutului au demonstrat dorința de apropiere și unitate.
„E foarte greu când spui cuvântul frontieră între doi frați”, a afirmat senatorul, referindu-se la legăturile istorice, culturale și lingvistice dintre cele două state.
Totodată, parlamentarul a solicitat extinderea cât mai rapidă a inițiativelor de control coordonat, apreciind că acestea pot contribui la eliminarea unor diferențe administrative și la facilitarea circulației cetățenilor.
În discursul său, Mircia Chelaru a făcut referire și la parcursul european al Republicii Moldova, exprimându-și sprijinul pentru aprofundarea cooperării dintre cele două state și pentru dezvoltarea unor mecanisme care să permită o mobilitate mai eficientă peste Prut.
„Să fim liberi să mergem de acasă până acasă”, a declarat senatorul, invocând totodată memoria poetului Grigore Vieru și idealul unei apropieri cât mai strânse între comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului.
Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Camera Deputaților și a fost analizat în procedură de urgență. Comisia pentru politică externă și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au întocmit raport de admitere, iar inițiativa are caracter de lege ordinară.
Potrivit documentului aflat în dezbatere, controlul coordonat în punctul feroviar Fălciu–Cantemir urmărește eficientizarea formalităților de frontieră și consolidarea cooperării dintre autoritățile române și cele din Republica Moldova.
Pentru județul Vaslui și zona Fălciu, implementarea acordului poate reprezenta un pas important în dezvoltarea conexiunilor transfrontaliere și în facilitarea circulației dintre România și Republica Moldova.
Iată declarația senatorului Chelaru:
https://www.youtube.com/shorts/pJ7yoQguzjU
„Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Evident, este nu doar un gest, este o atitudine, un concept și apreciez efortul în acest sens a instituțiilor diriginte pentru controlul frontierei.
Adevărat a grăit cineva mai înainte, e foarte greu când spui cuvântul frontieră între doi frați. Problema pe care o ridic aici este aceea a vitezei de extindere, aș spune chiar a instantaneului de rezolvare a acestei probleme la toate punctele de frontieră încă existente.
Ieri am rememorat 35 de ani de la a doua repriză a podurilor de flori, 16 iunie 1991. Păcat că acele poduri de flori au rămas, pe mai departe, într-o zidire nevrednică între cele două părți ale aceleiași mari țări.
Îmi pun întrebarea, domnule secretar de stat, cât de repede veți extinde această inițiativă, cât de repede veți face să se șteargă această diferențiere fizică și vă sugerez, pentru că tot Republica Moldova este într-un proces de aderare, să instituim acest achiu româno-român și peste, hai să spunem elegant, restricțiile unora din afara cadrului nostru românesc, să generăm acest Schengen româno-român.
Să fim liberi să mergem de acasă până acasă, cum spunea Bădica Grigore Vieru. Să fim liberi să ne îmbrățișăm nu peste Prut, ci în fiecare colț de țărișoară de dincolo de Prut. Acesta este ideea și simbolistica pe care noi o transmitem de aici: o singură țară, o singură națiune, aceeași lege! Vă mulțumesc!”
