Mircia Chelaru, în plenul Senatului: „Armata Română este o necesitate și nu o opțiune!”

Cu ocazia Zilei Armatei Române, gen (r) prof. dr. Mircia Chelaru, a susținut o intervenție în plenul Senatului, în care a vorbit despre locul Armatei în statul român, responsabilitatea clasei politice față de instituția militară și importanța pregătirii pentru apărarea țării.
În debutul discursului, a mulțumit Biroului Permanent al Senatului pentru includerea momentului dedicat Zilei Armatei Române pe ordinea de zi, apreciind că instituția militară merită această recunoaștere din partea senatorilor. Totodată, a amintit de o declarație politică susținută cu o săptămână înainte, prin care afirmase că ajunsese, uneori, în situația de a apăra Armata în fața clasei politice.
„Armata nu este doar o instituție a guvernului. Repet, armata este un organism viu, este trup din trupul națiunii române. Este forța care ia naștere din voința națiunii de a se apăra”, a afirmat Mircia Chelaru.
Senatorul a evocat dimensiunile fundamentale ale existenței naționale – patria, glia, familia și libertatea –, subliniind că Armata reprezintă mai mult decât o organizație strict umană. În viziunea sa, aceasta este o expresie a conștiinței identitare, o garanție a independenței și o componentă care nu poate fi separată de evoluția istorică a României.
În același context, Mircia Chelaru a susținut că recunoașterea sacrificiului militarilor nu trebuie să rămână un simplu gest formal sau un prilej de afirmare personală. El a pledat pentru o abordare care să reflecte concret importanța Armatei și responsabilitatea pe care statul o are față de aceasta.
„Armata Română este o necesitate și nu o opțiune. Este o garanție și certitudine, și nicidecum improvizație și probabilitate”, a declarat senatorul.
Referindu-se la condițiile care pot contribui la succesul într-un conflict, acesta a evidențiat rolul pregătirii, al instruirii și al dotării cu tehnică modernă. În opinia sa, victoria pe câmpul de luptă presupune inteligență și instrucție exemplare, precum și înarmare de ultimă generație.
Mircia Chelaru a atras atenția și asupra nevoii unei concepții strategice pe termen lung, susținute de voință națională. În intervenția sa, a criticat lipsa unei Cărți Albe a Apărării, afirmând că, în opinia sa, întârzierea elaborării acestui document a împiedicat Statul Major al Apărării să emită strategia militară.
De asemenea, senatorul a descris programul de înarmare drept unul „incoerent”, pe care l-a pus în legătură cu adaptarea din mers la oportunități și presiuni externe. În același timp, a remarcat capacitatea de reacție a militarilor și a susținut că aceștia își vor îndeplini misiunile indiferent de situație și de condiții.
În finalul discursului, Mircia Chelaru a vorbit despre pace ca obiectiv fundamental, arătând că aceasta trebuie apărată prin gândire, pregătire și capacitate de descurajare. El a subliniat că pacea nu trebuie obținută cu prețul pierderii libertății, pe care a prezentat-o drept o valoare esențială a națiunii române.
Mesajul său s-a încheiat cu un îndemn adresat militarilor: „Dragii mei, iubiți armata ca pe voi înșivă, că merită!”
Dar iată, în cele ce urmează, întregul său discurs:
"Domnule președinte al Senatului, cu reverență, vă mulțumesc sincer și apreciez disponibilitatea Biroului Permanent de a binerândui această secvență a Ordinii de Zi, celebrarea Zilei Armatei Române.
Armata Română merită această distincție din partea dumneavoastră, doamnelor și domnilor senatori. Doar cu o săptămână în urmă am făcut o declarație politică, de fapt un fel de rechizitoriu al clasei politice față de armată, pentru că am ajuns în situația uneori de a ridica vocea într-o apărare a armatei.
Îmi permit să vă reamintesc, așa cum am mai spus-o și cu altă ocazie, că armata nu este doar o instituție a guvernului. Repet, armata este un organism viu, este trup din trupul națiunii române. Este forța care ia naștere din voința națiunii de a se apăra.
Vorbesc așa pentru că toți cei prezenți în această sală se consideră, pe drept cuvânt, reprezentanții națiunii române. Dintotdeauna, de la regulamentele organice până la primirea steagurilor sub Cuza, la Tabăra de la Florești, vocația armatei și slujitorilor acesteia a fost dintotdeauna în cele patru dimensiuni, cuadratura de diamant a concepției existenței sale: patria, glia, familia și libertatea.
Armata este mai mult decât o organizație strict umană. Este conștiință identitară, domnilor. Este garanția de independență. Este asumarea de destin istoric. Niciun eveniment istoric de proporție a acestei națiuni nu poate fi rupt, nu poate fi dezmembrat de existența armatei.
A rememora profilul ei de jertfă nu este un favor, ci o obligație morală. Pentru că, repet, Armata nu este și n-ar trebui să fie doar o abstracție, o noțiune rostită în cheie politică, fie ea și partizană. Nu trebuie să rămână doar o cocardă care se pune la butonieră spre laudă și trufie personală.
Armata Română este o necesitate și nu o opțiune. Este o garanție și certitudine, și nicidecum improvizație și probabilitate.
Doamnelor și domnilor, ca om al armelor vă spun: victoria pe câmpul de luptă se aduce prin inteligență exemplară, prin instrucție exemplară, prin înarmare de ultimă generație.
Pentru asta, domnilor și doamnelor senatori, trebuie să avem o concepție sănătoasă, o viziune aplicată pe termen lung și voință națională. Voința de a ne păstra aceste valori extraordinare, dintre care sublimă peste toate este libertatea, puterea libertății de a decide așa cum simte națiunea.
Dar unde ne aflăm acum? Avem o strategie de securitate, în opinia mea, și dumneavoastră cunoașteți treaba aceasta, mai mult eseu sociologic. Încă, încă vă spun, de doi ani de zile, guvernul nu a reușit să emită Carta Albă a Apărării și, în consecință, Statul Major al Apărării nu a putut să emită strategia militară.
Avem un program de înarmare incoerent, adaptat din mers, aliniat oportunităților aproape imperative externe. Dar chiar și așa, dragii mei, reflexele de reacție armatei sunt vii și demonstrează că misiunile sale se vor îndeplini în orice situație și condiții, chiar cu prețul vieții.
Dragii mei, pacea se apără mai întâi cu minte și apoi cu brațul. Pacea prin descurajare, pacea este finalitatea supremă și scopul unic al existenței. Pacea este cea mai scumpă dintre toate și trebuie plătit pentru ea oricât de mult, cu o singură excepție: ca prețul aceste păci să nu fie libertatea însăși. Iată de ce Armata devine nu doar o noțiune în sine, ci este o stare de existență - libertatea națiunii române. Dragii mei, iubiți armata ca pe voi înșivă, că merită!".
