Senatorul Mircia Chelaru, la Palatul Parlamentului: „Trebuie să învățăm să facem oamenii cetățeni!”

Senatorul de Argeş din partea AUR a criticat lipsa unei viziuni coerente asupra educației românești și a pledat pentru o reformă care să înceapă cu redefinirea rolului familiei și al școlii în formarea noilor generații.

Școala românească nu poate fi reformată doar prin schimbări legislative și măsuri administrative. Înainte de toate, este nevoie de o concepție clară despre ce înseamnă educația, ce fel de oameni își propune societatea să formeze și care este responsabilitatea familiei și a instituțiilor de învățământ în acest proces. Acesta a fost mesajul transmis de senatorul Mircia Chelaru în cadrul conferinței naționale „Școala Românească! Ce păstrăm? Ce schimbăm? Ce construim?”, organizată de Alianța pentru Unirea Românilor, pe 28 octombrie 2026, la Palatul Parlamentului.

Dezbaterea a reunit reprezentanți ai mediului politic și educațional, printre invitați aflându-se și profesorul universitar Mircea Miclea, fost ministru al Educației. În intervenția sa, generalul (r) prof. dr. Mircia Chelaru a pornit de la o constatare legată de persistența problemelor din învățământul românesc, amintind că, în aproape 32 de ani de la adoptarea primei legi a învățământului la elaborarea căreia a participat, aceleași deficiențe au continuat să fie semnalate.

Senatorul a făcut referire la Legea nr. 11/1994 și la dezbaterile din anii 2000, 2006, 2010 și 2016, observând că, în ciuda schimbărilor succesive, problemele sistemului au rămas, în mare parte, aceleași. În opinia sa, întrebarea esențială nu mai este doar ce nu funcționează în școală, ci care sunt cauzele care generează și perpetuează aceste disfuncționalități.

„Ne-am adunat aici să găsim, nu să facem doar o radiografie din care să decantăm toate minusurile și nenorocirile, ci ce anume produce degradarea sistemului și ce este de făcut pentru a-l însănătoși prin corecție severă”, a afirmat senatorul.

Educația, mai mult decât transmiterea unor cunoștințe

Una dintre ideile centrale ale discursului a vizat diferența dintre educație și instrucție. Mircia Chelaru consideră că cele două concepte sunt adesea confundate, deși au finalități diferite. Instrucția urmărește transmiterea și însușirea unor cunoștințe care să aibă utilitate socială, în timp ce educația presupune un proces mai amplu, de formare a personalității, a valorilor și a comportamentului uman.

În această viziune, școala nu trebuie să fie doar locul în care copilul acumulează informații și dobândește competențe, ci instituția care contribuie la formarea viitorului cetățean. Senatorul a invocat, în acest context, o formulare atribuită lui Pitagora: „Voi care vă uitați la mine astăzi, trebuie să învățați să faceți oamenii cetățeni”.

Totodată, parlamentarul a susținut că educația trebuie să aibă la bază o filozofie bine definită, nu doar o succesiune de măsuri și concepte aplicate izolat. „Noi avem aici noi abordări punctiforme, dar lipsește filozofia”, a remarcat Mircia Chelaru, pledând pentru o construcție logică și coerentă a întregului proces educațional.

Rolul familiei în primii ani de formare

Un capitol important al intervenției a fost dedicat familiei și influenței pe care aceasta o exercită asupra copilului. Senatorul a vorbit despre primii șapte ani de viață ca despre o etapă fundamentală, în care deprinderile, comportamentele și modelele sunt preluate în mare măsură prin imitație, din mediul în care copilul crește.

Acesta a susținut că familia, școala și dascălul trebuie privite ca părți ale aceluiași proces, dar cu roluri distincte. Formarea nu se poate rezuma la transmiterea unor informații în sala de clasă, după cum nici responsabilitatea pentru dezvoltarea copilului nu poate fi transferată în totalitate profesorului.

„Șapte ani de acasă, 14 ani buletinul, 21 de ani intrarea în cetate și putem continua”, a afirmat senatorul, folosind această succesiune pentru a explica importanța etapelor de maturizare și a rolului pe care îl au familia, școala și mentoratul în dezvoltarea individului.

În opinia sa, reformarea sistemului trebuie să includă atât regândirea modului în care sunt pregătiți profesorii și pedagogii, cât și găsirea unor modalități prin care părinții să fie sprijiniți să devină participanți activi la educația copiilor.

„De ce școala românească n-ar face români?”

În partea finală a discursului, senatorul Mircia Chelaru a legat problema educației de identitatea și dezvoltarea societății românești. Acesta a susținut că sistemul de învățământ trebuie să aibă o finalitate clară: formarea unor oameni capabili să se integreze în comunitate, să își asume responsabilități și să contribuie la evoluția societății.

„Dacă școala germană face nemți, dacă școala franceză face francezi, de ce școala românească n-ar face români?”, a întrebat senatorul, pledând pentru o educație care să păstreze reperele identitare și să formeze oameni cu un puternic simț al apartenenței și al responsabilității.

Acesta a criticat, de asemenea, fragmentarea procesului educațional și transmiterea unor cunoștințe fără o preocupare suficientă pentru modul în care sunt înțelese și aplicate de către elevi.

Mesajul central al intervenției sale a fost că reforma învățământului trebuie să înceapă de la o schimbare de concepție. Nu este suficient să se modifice programe, structuri sau mecanisme administrative dacă nu există o direcție comună privind formarea copilului și pregătirea sa pentru viața în societate.

Conferința de la Palatul Parlamentului a readus astfel în dezbatere una dintre cele mai importante întrebări privind viitorul educației: școala trebuie să pregătească doar elevi bine instruiți sau trebuie să contribuie, în egală măsură, la formarea unor oameni și cetățeni?

Redăm în cele ce urmează întreaga sa declarație:

"Mulțumesc, domnule președinte, salut și eu cu mare bucurie prezența domnului Micla, o revedere excelentă.

Am privilegiu să fi ascultat această efervescență de idei, doar că, fiind unul care a participat la elaborarea primei legi, legea numărul 1/1994, Legea Învățământului, în calitatea care aveam atunci de director al Colegiului de Război, și până astăzi, aproape 32 de ani, lucrurile sunt într-o ciclicitate perfectă, într-o simetrie a decadenței, pentru că aceleași probleme le-am auzit și în 2000, și în 2006, și în 2010, și în 2016, și dacă tot vorbim același lucru și despre același sistem, ne întrebăm care este sursa continuă a deficienței.

Ne-am adunat aici să găsim, nu să facem doar o radiografie din care să decantăm toate minusurile și nenorocirile, ci ce anume produce degradarea sistemului și ce este de făcut pentru a-l însănătoși prin corecție severă.

Am concentrat ideile, pentru că eu sunt un adept al școlii vechi conservatoare. Exact cum se spunea mai înainte și este sloganul partidului, cum e școala astăzi, așa va fi societatea mâine. Pitagora spunea astfel: <<Voi care vă uitați la mine astăzi, trebuie să învățați să faceți oamenii cetăților>>.

Am să plec, domnule Micla, de la cea mai importantă formulă dintr-o concepție, pentru că noi avem aici noi abordări punctiforme, dar lipsește filozofia.
De ce trebuie să le duc? De ce trebuia să-i fac instrucție? De ce nu lăsăm așa?

Deci este un element de filozofie existențială cu concepte aplicate într-un sistem cu mecanisme exacte pentru că ele trebuie puse într-o succesiune logică și trebuie să recunoaștem, dragii mei. Din păcate acumulările educaționale nu se transmit ereditar. Trebuie să le luăm de fiecare dată, cu fiecare generație biologică, astfel încât din animăluțele nou născute să generăm oameni.

Ce fel de oameni? Acești oameni sunt cei care vor îmbrăca cetatea. Ce anume introducem în ei, în ce succesiune? Toate lucrurile astea au fost rezolvate de la Socrate încoace, în școala Nordului. Le-am găsit ca atare prin studii comparate.

Și din punctul acesta de vedere, cred că este o confuzie, dar probabil că dintr-un reflex semantic. Se confundă educația cu instrucția. Dacă luați Constituția noastră, dragii mei, o să vedeți că în Constituție se vorbește numai despre învățământ. Nu se rostește cuvântul educație, decât acolo unde este rolul părinților de a-și orienta opțiunea confesională a copiilor.

Restul este învățământ, instrucție care urmărește ca atare să se introducă, să se implementeze în ținta finală, respectiv copilul, elevul, studentul, acele cunoștințe care să dea utilitate socială.

În cele trei dimensiuni pe care le spun în pas alergător, trebuie să înțelegem că educația este o formă manifestă supremă a interpretării existențiale umane.

Există cele trei trepte și neuroștiințele au demonstrat - nu sunt eu cel acum care să mă apuc să vă fac demonstrația - neuroștiințele au demonstrat existența metabolismului bazal în declin. Și fiecare salt al metabolismului bazal, care succede sau se suprapune cu acea coacere a creierului, este cifra șapte.

Șapte ani de acasă, 14 ani buletinul, 21 de ani intrarea în cetate și putem continua. Dragii mei, a exista, a fi, atunci când deja conștientizează că poate conjuga verbul a fi și a deveni mai simplu. Este tutorialul familial, mentoratul al școlii și al dascălului și discipolatul magisterului.

Noi nu avem distinse aceste treburi, le comprimăm, le amestecăm. Și ce am reușit acum - păcătuiesc și o să fac acum diagnoza negativă. Între timp, în toți acești ani, am văzut cum se implementează, cum se scurge ca o umoră neagră mercantilismul, goana după bani, supralicitarea locurilor... Mai mult decât atât, trimiterea științelor în derizoriu, nu mai contează dacă el a înțeles, dacă s-a înzestrat cu cunoaștere și dacă ceea ce a înțeles este util viitorului său loc în devenire.

Deci problemele acestea sunt de concepție și spun treaba aceasta pentru că domnul profesor Miclea, în mai multe rânduri a abordat problema produsului final. Ce facem? Am plecat de la utilitarismul absolut socialist la libertarianismul de a nu fi bun la nimic.

Iată de ce problema concepției politice, a partidului AUR, acțiunea de a ne aduna aici, este de a găsi calea sistemică pentru a produce prin școala românească indivizi, oameni care să se încadreze în socialul românesc, valabilă pentru dezvoltarea societății românilor.

Eu am o vorbă mai severă: dacă școala germană face nemți, dacă școala franceză face francezi, de ce școala românească n-ar face români?
80% din <<educația>> copilului până către 8-10 ani se acumulează prin mimetism din mediul social în care trăim. Atunci când în familie, în perioada de tutorial, nu ai un părinte care să-ți producă reflexul reținerii prin corecție, ajungem la eșec... Analizați structura familiei noastre de astăzi și o să vedeți cu ce pleacă copilul fără cei 7 ani de acasă.

Probabil că ați auzit spunându-se despre un <<biet>> om de la țară, ce om cumsecade și cât bun simț are. Iar despre un academician să se spună că n-are nici cei 7 ani de acasă. Nu cât știi contează, ci cât de mult aplici ceea ce tu încerci să-i înveți pe alții!

Școala românească are nevoie în acest moment de o purgă radială. De la cei care și-au asumat ideea conceptelor și au instilat în aceste concepte tot felul de năzdrăv enii care nu sunt utile până la regândirea a modului în care se formează dascălul, profesorul, cum se formează inclusiv pedagogul, dar mai ales cum să învățăm părinții să devină făcători de copii harnici, silitori, buni pentru societatea în care urmează să intre."