Mircia Chelaru a intervenit decisiv în plenul Senatului. Amendamentul său privind memoria istorică a fost adoptat în unanimitate

Senatorul de Argeș din partea AUR a propus schimbarea formulării „Bucovinei de Nord” în „nordului Bucovinei”, argumentând că precizarea are o importanță istorică și teritorială, nu doar una de exprimare. Amendamentul a fost supus votului și acceptat de plen, iar proiectul legislativ a trecut de Senat cu 105 voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere.
O intervenție cu argumente istorice și o propunere concretă
Intervenția gen (r) prof. dr. Mircia Chelaru a avut loc în plenul Senatului din 2 noiembrie 2026, în cadrul dezbaterilor asupra propunerii legislative L588/2026, inițiată de deputatul PNL Gheorghe Andrei-Daniel. Proiectul vizează instituirea zilei de 28 iunie ca „Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța”.
În prima parte a intervenției, senatorul Chelaru a explicat că modificarea propusă este necesară pentru respectarea adevărului istoric. Fostul șef al Armatei a făcut trimitere la documentele ultimatumului sovietic din iunie 1940, în care era menționată „partea de nord a Bucovinei”.
În argumentația sa, Mircia Chelaru a subliniat că Bucovina reprezintă un teritoriu istoric unitar, din care Uniunea Sovietică a solicitat și a ocupat partea de nord. Prin urmare, formularea „nordul Bucovinei” este, în opinia sa, cea care redă corect realitatea istorică.
Propunerea a fost acceptată de plen, iar titlul proiectului a fost modificat în consecință. Este o intervenție prin care senatorul a adus în discuție importanța păstrării unei exprimări riguroase în documentele oficiale care fac referire la istoria României.
Memoria victimelor, o responsabilitate care nu trebuie să se limiteze la o dată din calendar
În cea de-a doua parte a discursului, Mircia Chelaru a salutat inițiativa deputatului Daniel Gheorghe și a insistat asupra responsabilității instituțiilor statului în păstrarea memoriei colective.
Senatorul a criticat avizul negativ emis de Consiliul Economic și Social, considerând că istoria națională nu ar trebui să fie supusă unor justificări repetate pentru a-i fi recunoscută importanța. În opinia sa, educația, documentele oficiale și atitudinea politică sunt instrumente esențiale pentru transmiterea adevărului istoric către generațiile următoare.
„Conservarea memoriei colective este una din marile îndatoriri, și prin educație, și prin documente statutare, dar mai ales prin atitudine politică sănătoasă”, a susținut Chelaru.
Parlamentarul a subliniat că instituirea unei zile comemorative nu trebuie privită ca un simplu gest simbolic, ci ca un demers menit să mențină vie conștiința asupra tragediilor provocate de ocupația sovietică și asupra destinului românilor din teritoriile pierdute în 1940.
A evocat, în acest context, și episodul rezistenței militare din zona Putna, legat de maiorul Valeriu Carp, prezentându-l drept un exemplu de curaj și asumare a responsabilității în momente dramatice pentru istoria țării.
Senatorul a rememorat momentul în care, potrivit relatării sale, în timpul retragerii trupelor române din 1940, un militar i-ar fi atras atenția comandantului că în spatele poziției lor se află Putna. Răspunsul atribuit maiorului Valeriu Carp – „Din ordinul meu și pe a mea răspundere: foc!” – a fost punctul central al evocării sale.
A amintit, de asemenea, episodul din 1946, când Valeriu Carp a fost invocat în cadrul proceselor de după război, iar fostul său comandant ar fi apărat memoria ofițerului printr-o declarație despre onoarea acestuia de a fi murit pe câmpul de luptă.
Proiectul merge mai departe la Camera Deputaților
La finalul intervenției, Mircia Chelaru a solicitat susținerea amendamentului și adoptarea proiectului legislativ, argumentând că data de 28 iunie trebuie să reprezinte un reper al memoriei istorice naționale.
Data aleasă are o semnificație aparte: la 28 iunie 1940 a început ocuparea Basarabiei și a nordului Bucovinei de către trupele sovietice, iar în aceeași perioadă a fost ocupat și Ținutul Herța. Evenimentele au fost urmate de pierderi teritoriale, refugieri și represiuni împotriva populației din teritoriile ocupate.
Proiectul L588/2026 a fost adoptat de Senat în calitate de primă Cameră sesizată și a fost transmis Camerei Deputaților, care este for decizional. Așadar, inițiativa nu a devenit încă lege, urmând să parcurgă etapa dezbaterii și votului în Camera Deputaților.
Astfel, Mircia Chelaru a contribuit la corectarea unei formulări din titlul proiectului și a readus în atenția plenului o temă importantă pentru memoria istorică românească. Amendamentul adoptat în unanimitate arată că argumentele sale au găsit susținere dincolo de diferențele politice din Senat.
Iată declarațiile sale:
"Distinși colegi, apreciez în mod deosebit inițiativa colegului nostru, Gheorghe Daniel, de la PNL și mă bucură că prin acest gest îmi revine speranța că PNL-ul reactivează N-ul pe care îl ține în paranteză, adică naționalul.
Am văzut avizul CES ca fiind negativ. Cică, vezi chipurile, nu sunt suficiente argumente. Ca și cum istoria trebuie mereu reargumentată, iar adevărul nostru trebuie demonstrat de fiecare dată de către cineva din afară.
Dragii mei, conservarea memoriei colective este una din marile îndatoriri, și prin educație, și prin documente statutare, dar mai ales prin atitudine. Și aici avem de-a face cu o atitudine politică sănătoasă. Este vorba despre a conștientiza efectele criminale ale etnonaționalismului sălbatic, barbar și criminal, la care a fost supusă românitatea din toate teritoriile căzute sub ocupație euroasianistă.
Este obligatoriu să înțelegem că noi nu marcăm doar o zi pe care să o comemorăm, ci facem un apel la conștiință trează permanentă, ca aceste lucruri să nu se mai întâmple, așa cum fac și alți convivanți de pe acest pământ, din alte state.
În 24 de ore, ultimatumul trebuia să fie pus în aplicare. Vreți să știți cum s-a stabilit frontiera actuală? Ei bine, vreau să înțelegeți o chestiune simplă și cu asta închei. În retragere, prin care regele a spus: <<Vă supuneți tuturor comandamentelor stabilite în dialog cu sovieticii și nu deschideți focul>>.
În retragere, Divizia 7, sub comanda generalului Stavrat, avea un batalion în ariergardă, Batalionul 3, comandat de maiorul Valeriu Carp. La un moment dat, sovieticii au depășit linia, și un caporal din punctul de coamndă îi spune: <<Domnule maior, înapoia noastră este Putna>>. Și atunci, maiorul care comanda batalionul a dat următorul ordin: <<Din ordinul meu și pe a mea răspundere, foc!>>. Așa s-a stabilit frontiera de Nord de astăzi.
În 1946, la procesul criminalilor de război, maiorul Valeriu Carp a fost citat în boxă. Iar atunci, comandantul lui din boxă a spus completului: <<Onorată instanță, locotenent-colonelul Valeriu Carp a avut onoarea să moară pe câmpul de bătaie>>. Vă mulțumesc!
...............
Prima parte a intervenției este una strict pe procedură. Vă informez că am stat de vorbă cu liderii grupurilor și intervenția pe procedură, pe care vă rog să o preluați ca atare ca și propunere din partea subsemnatului, este de a vota în plen un amendament la titlu, obligatoriu din însăși documentele de linie istorică, inclusiv din cele pe care inițiatorul le-a consemnat în expunerea de motive.
Așadar, vă rog să supuneți votului Senatului schimbarea titlului din <<Ziua comemorării victimelor Ocupației Sovietice a Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța>>în <<Ziua comemorării victimelor Ocupației Sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța>>.
Argumentele le pot oferi ulterior, dar trebuie să ținem cont - și citez acum din ultimatumul din 27/28 iunie 1940 al Uniunii Sovietice: <<Către Guvernul României, să transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei>>, deci până și rușii au recunoscut că Bucovina este un întreg, iar ei nu vor decât o părticică din ea, cea pe care noi, într-un motiv incorect, dintr-un reflex semantic sau de vorbire curentă, spunem Bucovina de Nord.
Așadar, această propunere vă rog să o supuneți Plenului Senatului".
