Aceasta era dilema care-l frământa sâmbătă dimineaţă pe liderul liberalilor argeşeni. "Am primit trista veste a despărţirii lui Mircea Ionescu-Quintus ieri, la Braşov, unde eram pentru a participa
Europarlamentarii discută, zilele acestea, în P.E., un raport complex, referitor la cerinţele de accesibilitate, aplicabile produselor şi serviciilor, raport care, la prima vedere, nu sugerează
Despărţirea sa de lumea noastră s-a petrecut în data de 15 septembrie, la Ploieşti. Liderul liberal este - probabil - un recordman mondial pe plan politic, deoarece s-a născut liberal şi tot aşa a
Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a revenit, oficial, şi în noua sesiune a PE, cu tematica sensibilă pentru România - apartenenţa la Spaţiul Schengen, astfel că a adresat o nouă întrebare
În ultima conferinţă de presă a organizaţiei municipale, la care liderul liberalilor argeşeni, fostul deputat Adrian Miuţescu, a fost secondat de către vicepreşedinţii Cristian Mitrofan şi Nicolae
Un eveniment dedicat tinerilor şi copiilor a fost organizat vineri la Curtea de Argeş, unde organizaţia de tineret PNL a municipiului a demonstrat că şi pentru cei mai mici se pot face lucruri
Aceasta a fost tema centrală a conferinţei de presă susţinută la sediul organizaţiei locale la începutul acestei săptămâni. Gazda, Cristian Mitrofan, a evidenţiat faptul că se respectă angajamentul
Informaţia a fost oferită în cadrul conferinţei de presă a organizaţiei municipale, desfăşurată luni după-amiază la sediul din strada Negru Vodă, la care au mai participat liderul judeţean, fostul
La iniţiativa europarlamentarului PPU-sl Maria Grapini, la finalul săptămânii trecute (25-27 august), la Buziaş (jud. Timiş), lideri ai umaniştilor din aproape douăzeci de judeţe ale ţării s-au
Europarlamentarul aflat la primul mandat îşi respectă punct cu punct responsabilităţile funcţiei alese de către cetăţeni. Maria Grapini este recunoscută drept o promotoare a valorilor naţionale şi a