Rapid - în ceaţă!
În data de 14 iunie, Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea în faliment a SC Rapid SA, societatea care administrează clubul de fotbal cu acelaşi nume, în urma unei solicitări venite din partea ANAF. Instanţa a ridicat la acea dată dreptul de administrare al FC Rapid SA şi a dispus dizolvarea societăţii debitoare. Clubul de fotbal în cauză, care a promovat la finalul sezonului trecut în Liga I, se află în procedură de insolvenţă din 7 decembrie 2012. În prezent, suma totală a datoriilor aflat în proprietatea omului de afaceri Valerii Moraru este de 17.754.712 lei, aproximativ 4 milioane euro. Ieri, Curtea de Apel a respins, fără cale de atac, cererea Rapidului de judecare în regim de urgenţă a suspendării sentinţei care a decis falimentul clubului. Dosarul grupării giuleştene va fi judecat la termenul stabilit aleatoriu de calculator, respectiv în data de 20 iulie. Cum Liga Profesionistă de Fotbal, organizatorul Ligii I, dăduse ultimatum data de 12 iulie pentru a putea stabili ţintarul sezonului viitor, Rapid nu va putea evolua în ediţia 2016-2017. În locul alb-vişiniilor, în primul eşalon va evolua Poli Timişoara. Conform unor oficiali din cadrul clubului giuleştean, la dosar ar fi fost depuse două cereri de suspendare a sentinţei, una pe termen scurt şi una pe termen lung şi încă se mai speră la o nouă judecare a dosarului luni, 11 iulie. Totuşi, până la publicarea pe site-ul Ministerului Justiţiei, lucrurile au rămas neclare...
