Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 23 aprilie 2026 15:03

Ilie 70

Săptămâna aceasta reprezintă unul dintre punctele culminante ale sezonului de vară în tenisul românesc, f e că este vorba despre Argeș Cup Dr. Oetker, competiție găzduită din nou perfect de Curtea de Argeș, fie despre sărbătorile care au în centru doi dintre cei mai importanți jucători ai tuturor timpurilor. Cap de afiș, indiscutabil, este Ilie Năstase, ajuns la borna celor 70 de ani, unul dintre marii prieteni ai evenimentelor din urbea Basarabilor, prezent inclusiv la inaugurarea oficială, în urmă cu doi ani, a cochetei baze Tenis Club. Omul care a încântat, dar și a șocat, la vremea sa, lumea tenisului, rămâne același personaj special, mereu cu zâmbetul pe buze, iubit de toată lumea pentru șarmul său, în timp ce - aceeași zodie, însă complet diferit - alt sărbătorit al acestor zile, Victor Hănescu, este la fel de apreciat, însă tocmai pentru seriozitate, pentru voință, pentru felul în care se dedică tuturor celor din jur... Doi oameni, două caractere diferite, însă același suflet imens!

 

Pin It