Şi ele au ajuns la Budapesta!
Aşa cum am scris într-una dintre ediţiile anterioare, pe lângă grupa de calificare găzduită de Curtea de Argeş, au mai fost încă trei similare, la Rakovnik (Cehia), Northumberland (Marea Britanie) şi Berlin (Germania). În cele ce urmează, vă vom prezenta cine le va însoţi pe fetele noastre şi pe reprezentantele Poloniei la finala ce va fi găzduită de capitala Ungariei, Budapesta.

În grupa A, la Rakovnik, în sferturile de finală au avut loc următoarele partide, conform tragerii la sorţi: Cehia - Austria 3-0; Ungaria - Slovenia 1-2; Belarus - Norvegia 3-0 şi Olanda - Serbia 2-1. În semifinale, ţara gazdă s-a impus în faţa Sloveniei cu scorul de 2-1, iar Belarus - Olanda a fost 3-0. Deja calificate pentru Budapesta, cehoaicele şi jucătoarele din Belarus nu au forţat vineri, gazdele impunându-se cu 2-0, după două meciuri de simplu, fără a se mai disputa şi meciul de dublu. În meciul pentru locurile 3-4, Slovenia a învins Olanda cu scorul de 2-1. De remarcat faptul că Ungaria a ratat încă o dată obiectivul de a juca în ultimul act în faţa propriilor spectatori, la fel ca şi anul trecut, atunci când a pierdut la Curtea de Argeş şi finala mică în faţa reprezentantelor României.
La Northumberland, în grupa B, s-au jucat următoarele partide în faza sferturilor de finală: Rusia - Croaţia 3-0; Italia - Belgia 3-0; Slovacia - Grecia 2-1 şi Marea Britanie - Israel 2-1. În semifinale, rezultatele au fost următoarele: Rusia - Italia 3-0 şi Mare Britanie - Slovacia 2-0. Meciul de dublu nu s-a mai disputat, la fel ca şi finala mare, atunci când gazdele au declarat forfait, iar Rusia s-a impus fără să joace. Chiar şi aşa, şi Marea Britanie va merge la Budapesta. În finala mică, Italia a câştigat meciul cu Slovacia, scor 2-1.

În sfârşit, la Berlin, meciurile din sferturi au fost acestea: Turcia - Elveţia 2-1 şi Bulgaria - Germania 2-1. Celelalte două calificate în semifinale au fost Ucraina şi Franţa, care au avut tur liber. În partidele celor mai bune 4 calificate s-au înregistrat următoarele rezultate: Ucraina - Turcia 2-1 şi Bulgaria - Franţa 2-1. În finala mare, Ucraina a trecut de Bulgaria cu 2-0, în timp ce în finala mică, Turcia s-a impus cu 2-0 în faţa Franţei. În ambele cazuri, meciurile de dublu nu s-au mai jucat. Putem spune, fără a greşi, că grupa berlineză a fost cea a surprizelor, cu două calificate inedite pentru Budapesta, cu un loc 3 de-a dreptul surprinzător - Turcia şi cu două mari dezamăgiri - Germania şi Franţa, dacă ne raportăm la ceea ce înseamnă aceste două naţiuni în tenisul de câmp mondial. Cert este însă faptul că se schimbă valorile în tenisul juvenil şi nu mai este de ajuns ca să intre pe teren doar numele unei naţiuni cu tradiţie în sport ca să fie câştigător.
Analizând calificatele la turneul final European Summer Cups Girls U16 de la Budapesta, trupa pregătită de antrenorul Mircea Rădulescu are o misiune dificilă, pentru că va întâlni una dintre celelalte câştigătoare de grupă: Cehia, Rusia sau Ucraina. La prima vedere, cel mai accesibil adversar pare ultima, pentru că primele au etalat un joc solid, care cu greu poate fi contracarat. Noi mizăm şi pe un rezultat bun al Poloniei, care în mod cert are şanse să facă măcar o semifinală, dacă nu finala mare pentru câştigarea titlului suprem. Vă vom ţine la curent cu rezultatele meciurilor care se vor disputa săptămâna viitoare!
