Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 23 aprilie 2026 19:36

Runda a doua şi în Liga a IV-a!

 

La startul Ligii a IV-a în sezonul 2016-2017 s-au înscris 15 echipe, după retragerea celei din Câmpulung. Miza este una destul de mare, pentru că formaţia câştigătoare va avea ocazia să evolueze în sezonul următor în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării. La prima vedere, lupta pentru promovare se va da între Sporting Piteşti şi AS Bascov, prima recomandată de şcoala puternică de jucători la conducerea căreia se află reputatul profesor şi tehnician Tănase Dima, iar cea de-a doua, de forţa economică a comunei de lângă Piteşti. Nu sunt excluse nici surprizele, iar aici putem să-i situăm pe cei de la Basarabi Curtea de Argeş, care cu un antrenor-jucător tânăr - şi îl numim aici pe fostul echipier al Sportului Studenţesc, Rapid şi Dinamo Bucureşti, Dinamo Kiev şi FC Voluntari - încearcă să închege o echipă de care să fie mândră urbea noastră. 

Etapa se va juca sâmbătă, de la ora 11.00, după următorul program: Young Boys Slobozia - Atletic Bradu II; CS Rucăr - AS Poiana Lacului; Olimpia Suseni - Victoria Buzoieşti; Viitorul Ştefăneşti - DLR Piteşti; Basarabi Curtea de Argeş - CS Albota; Sporting Piteşti - Vulturii Priboieni; Unirea Bascov - AS Miceşti; Gloria Berevoeşti va sta. Clasamentul la zi este acesta: 1. Sporting Piteşti 3 p; 2. DLR Piteşti 3 p; 3. Unirea Bascov 3 p; 4. Vulturii Priboieni 3 p; 5. CS Rucăr 3 p; 6. AS Poiana Lacului 1 p; 7. Young Boys Slobozia 1 p; 8. Victoria Buzoieşti 0 p; 9. Gloria Berevoeşti 0 p; 10. Basarabi Curtea de Argeş 0 p; 11. Olimpia Suseni 0 p; 12. AS Miceşti 0 p; 13. Atletic Bradu II 0 p; 14. CS Albota 0 p; 15. Viitorul Ştefăneşti 0 p.

 

Pin It