Ecouri la "Trofeul Victor Hănescu": pasiunea şi implicarea sponsorilor asigură succesul competiţiilor sportive

Miercuri, la baza sportivă de tenis de câmp din municipiu s-a încheiat cu succes cea de-a X-a ediţie a "Trofeului Victor Hănescu", la care au participat aproape 100 de mici tenismeni din toată ţara. Conform programului pus la dispoziţie de către administratorul bazei, prof. Gheorghe Borţan, vor urma alte două competiţii devenite deja tradiţionale. Este vorba despre Cupa de toamnă la dublu, rezervată copiilor de 10, 14 şi 16 ani, inclusă în calendarul FRT, în septembrie, iar în octombrie, Cupa Argeş Expres pentru copii şi juniori.
După festivitatea de premiere, am discutat cu Victor Hănescu despre amintirile dragi legate de turneul care îi poartă numele. "Cu mare bucurie şi emoţie îmi amintesc de începutul acestui turneu când s-a organizat la Domneşti, într-o locaţie mică, mai ales că acolo am copilărit. Am amintiri frumoase şi faptul că în acea comună se ţinea un turneu de tenis care îmi purta numele a fost ceva deosebit pentru mine!", ne-a spus Victor.
Apel către comunitatea locală
Directorul general al Dr. Oetker România este promotorul sportului în municipiul nostru, pentru că a reuşit să pună bazele unei baze de tenis moderne în Curtea de Argeş, pe un teren lăsat în paragină. Referitor la secretul lonvegităţii în organizarea turneelor de tenis, domnul director Cozma a precizat: "E vorba de pasiune şi implicarea sponsorilor! Chiar aş vrea să fac un apel către comunitatea locală din Curtea de Argeş să încerce să sponsorizeze şi alte domenii de activitate, nu doar tenisul de câmp, ci şi alte sporturi, pentru că sunt convins că avem destui tineri pasionaţi de mişcare în oraşul nostru".
De asemenea, legat de planurile pentru dezvoltarea şi mărirea capacităţii bazei sportive, care în ultimii ani a pus urbea Basarabilor pe harta internaţională a tenisului, a precizat: "Ne dorim să continuăm pe aceeaşi linie competiţiile începute şi să mai avem o jumătate de teren ca să completăm baza sportivă. Să fie puţin mai mare cu un teren de tenis de câmp... O jumătate îl avem, mai avem nevoie de cealaltă jumătate", a încheiat domnia sa.
