Semieşec la debutul în preliminariile C.M. de fotbal: România - Muntenegru 1-1 (0-0)
# Nicuşor Stanciu ne-a îngropat, ratând un penalti!
Foarte proastă decizia FRF de a trimite acest meci într-un oraş în care reprezentativa României n-a reuşit vreo victorie începând din 1923 şi până în prezent. Asta ca să nu mai luăm în calcul calitatea extrem de proastă a gazonului sau comportamentul necivilizat al spectatorilor, care şi-au dat în petic ca şi cei din alte colţuri ale ţării, cu petarde şi torţe. Cristoph Daum a optat pe Cluj Arena, stadion vopsit cu clorofilă ofilită, pentru următoarea formulă de start: Pantilimon - Benzar, Moţi, Grigore, Filip - Hoban, Săpunaru - Bicfalvi (76' Adi Popa), Stancu (88' Keşeru), Stanciu - Fl. Andone (70' Gabi Torje). Adversarii au prezentat o echipă solidă din punct de vedere fizic, dar şi cu valenţe tehnice, bazându-se pe vedeta Jovetic, pe atacantul Beciraj şi pe alţi câţiva jucători care evoluează prin campionatele europene. Emoţiile şi-au pus amprenta pe evoluţia jucătorilor noştri din prima repriză, astfel că prima mare ocazie le-a aparţinut muntenegrenilor, în min. 5. Stanciu a ratat o pasă, adversarii au plecat pe contraatac şi numai intervenţia lui Pantilimon, ieşit din careu, ne-a salvat de la dezastru. Deşi am reacţionat două minute mai târziu printr-un şut în plasa laterală a lui Bozovic, impresia de haos din echipa noastră s-a conturat tot mai precis. Mijlocul nostru improvizat, cu un Bicfalvi lent, adus deja îngheţat de prin Siberia, cu un Stanciu neinspirat, intrat parcă în transă după transferul la Anderlecht şi un Stancu mişcându-se la reluare sau, mă rog, maestru al jocului fără minge, aşteptând să i se dea un penalti de executat ca să conteze şi el cumva, nu avea cum să ducă mingi spre vârful Andone, dominat fizic de uriaşii fundaşi adverşi Savic, Marusic şi Tomasevic, mai ales în condiţiile în care se demarca greu şi se deplasa şi mai greu. Totuşi, a avut şansa lui la o deschidere în adâncime inteligentă a lui Stanciu, care l-a lăsat singur cu Bozovic, dar n-a ştiut cum să-l păcălească. În mod evident, selecţia care s-a bazat tot pe jucători ce nu prea mai au ceva de demonstrat după EURO 2016 şi pe plasturele Bicfalvi sau pe depăşitul Grigore, uns şi căpitan de echipă, nu putea aduce revirimentul visat de fani. Impresia generală a fost aceea că am fost norocoşi că am scăpat cu un egal la pauză, pentru că nici muntenegrenii nu s-au dat peste cap să reuşească mai mult. A fost, deci, un joc la mica ciupeală.
Stanciu ne-a mâncat victoria!

Repriza a doua s-a desfăşurat până în min. 70 cam pe aceleaşi coordonate, deoarece Daum a întârziat schimbările care se impuneau. S-a părut că le nimerise, după ce am ameninţat mai mult poarta prin Nicuşor Stanciu şi mai ales după ce Adi Popa a reuşit să deschidă scorul la o pasă a sa, în min. 85. Euforia golului i-a luat minţile lui Săpunaru, care a făcut un fault stupid în zona careului nostru şi, din lovitura liberă acordată de arbitrul Taylor, Jovetic a egalat. S-a dat o prelungire cu 5 minute şi, în ultimele secvenţe ale meciului, Vukcevic l-a faultat aiurea în careu pe Keşeru. Stanciu a luat mingea ca să execute penaltiul acordat corect şi care ne-ar fi adus cele 3 puncte pentru victorie, dar a tras peste poartă, trimiţând mingea "la trei vrăbii şi cinci ciori". Vedetismul lui ne-a ucis visele din start!
În mod limpede, selecţionerul Daum trebuie să cureţe lotul de false valori şi de narcisişti ori de vedete de carton. Asta cu atât mai mult cu cât tinerii Benzar, debutant şi Steliano Filip, fundaşii laterali, au fost printre puţinii care au dat satisfacţie. Dezamăgirile s-au numit Grigore, Săpunaru, Hoban, Bicfalvi, Bogdan Stancu, Florin Andone, Torje şi chiar Nicuşor Stanciu. Greu de spus dacă am ratat deja calificarea prin acest joc execrabil, dar trebuie să facem o echipă de viitor cu oameni noi!
Clasamentul grupei noastre se prezintă astfel: 1. Danemarca - 3 p, golaveraj 1-0; 2. Polonia 1 p, 2-2; 3. Kazahstan, 1 p, 2-2; 4-5. România şi Muntenegru - fiecare cu câte 1 p şi golaveraj 1-1; 6. Armenia 0 p, golaveraj 0-1.
Următoarele meciuri vor fi în deplasare în 8 şi 11 octombrie, cu Armenia şi Kazahstan, unde nu putem spera la prea mult în condiţiile în care nu se remaniază lotul şi nu dispar din el vedetele cu pretenţii total nejustificate, care cred că au dominat meciul cu Muntenegru, în care au avut ghinion. Iar de mitomani care preferă să se mintă pe ei şi pe noi, neavând curajul să-şi asume responsabilitatea jocului prost pe care l-au prestat, n-avem nevoie, căci vor înşira eşecurile, nu victoriile. Să nu uităm că avertismentul dintr-una din legile lui Murphy: ceea ce porneşte rău, se termină şi mai rău!
