Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 23 aprilie 2026 21:08

Halep a ajuns în sferturi la US Open - Astăzi, meci de gală cu Serena Williams!

 

După partida de luni seara, pentru accederea în sferturile Grand Slam-ului de la New York, s-ar putea spune fără teamă de a greşi că jucătoarei noastre ori îi place să se chinuie, ori vrea să-şi tortureze psihic fanii. Ca şi în turul precedent, cu unguroaica Babos, Halep a pornit ca din tun şi a ajuns destul de repede s-o conducă pe Carla Suarez Navarro cu 4-0. Foarte concentrată, cu un serviciu şi deplasare bune, inventivă, şi-a înghesuit adversara pe fundul terenului, obligând-o să greşească traiectoriile mingilor, care fie se opreau în fileu, fie nu încăpeau în terenul de ţintă. Carla n-a cedat, căci nu-i stă în fire,şi a reuşit să-şi facă nu numai serviciul, dar şi un break, înscriind pe tabelă un 2-4 dătător de speranţe pentru ea. A fost însă numai o amăgire, căci Simona a revenit la timona jocului cu un rebreak şi şi-a valorificat apoi serviciul, punctând pentru 40-0 cu un as, după care a închis setul la 6-2, în numai 46 minute.

Setul secund a început sub alte coordonate, cu o Suarez Navarro mult mai determinată - poate şi de prezenţa tatălui ei în tribună. Şi-a valorificat serviciul, a fost egalată, a condus din nou şi iar a fost egalată, după care, la 2-2, a dovedit clar că domina jocul şi a reuşit un break care a adus-o în avantaj. După ce Simona a egalat imediat la 3, a dat semne că voia să încheie conturile şi a forţat, ajungând la 5-3 şi la un pas de calificarea în sferturi. Meciul a fost întrerupt apoi pentru o pauză de urgenţă solicitată de Carla, care apoi s-a forţat enorm pentru a rămâne în meci. Şi a reuşit, scurtând distanţa la 4-5 pe serviciul propriu. Dar a urmat Halep la serviciu: 0-15 pe o minge excelent plasată de iberică; 15 egal pe un lung de linie al româncei; 15-30 după o minge care a prins fileul, după un serviciu moale şi un retur în out; 30 egal şi apoi 30-40; a urmat break-ul Carlei şi 5-5, din cauza slabei concentrări a Simonei. Rebreak-ul a venit urgent, firesc, pe gafele spanioloaicei şi pe tabelă a apărut 6-5. Dar iar a gafat enorm jucătoarea npastră pe propriul serviciu şi i-a permis adversarei s-o conducă. Însă a revenit de la 0-30 cu o lovitură bună, urmată de al patrulea as şi alte două lovituri magistrale, cu care a pus capăt meciului cu scorul de 7-5. Abia la final şi-a permis Halep să zâmbească, dar destul de reţinut, pentru că aştepta rezultatul partidei dintre Serena Williams şi Jaroslava Shvedova, pentru a afla care-i va fi adversara din sferturi. Liderul mondial a încheiat însă conturile rapid cu adversara, în două seturi, scor 6-2, 6-3 şi o va întâlni astăzi pe Simona cu solidul avantaj moral al victoriilor înregistrate în meciurile directe (7-1). Primul lor duel într-un Grand Slam a fost în turul 2 la Wimbledon 2011, când Serena a câştigat cu 3-6, 6-2, 6-1, iar înfrângerea panterei negre în faţa jucătoarei noastre s-a înregistrat la Turneul Campioanelor, de la Singapore, în 2014. Atunci, Simona a umilit-o în grupă cu 6-0, 6-2, dar a pierdut apoi finala cu 3-6, 0-6, în ultima duminică a lunii octombrie. Ce va fi astăzi, vom vedea toţi cei care-i vom ţine pumnii compatriotei ce va da replica fenomenului ce poartă numele de Serena Williams!

Pin It