Victoria pentru Basarabi, în memoria lui Aurel Ilea
Sâmbătă, tinerii fotbali din echipa Basarabi Curtea de Argeş i-au întâlnit pe teren pe cei de la Victoria Buzoieşti. Considerat un veritabil derbi al etapei, care la prima vedere îi indica pe oaspeţi drept favoriţi ai hârtiei, s-a încheiat cu o supriză: Basarabi Curtea de Argeş - Victoria Buzoieşti, scor 2-0. În semn de solidaritate cu familia Ilea, care în aceeaşi zi şi-a luat adio de la cel care a fost un stâlp al comunităţii locale, Aurel Ilea, fotbaliştii noştri au ţinut înaintea partidei un moment de reculegere. Victoria în meciul cu echipa clasată înaintea rundei a IV-a pe locul secund au dedicat-o ilustrului dispărut, cel care a susţinut de la început ideea înfiinţării unei echipe locale de fotbal, pe considerentul că tinerii trebuie să se îndrepte către activităţile extraşcolare sportive. Asta pentru că domnia sa spunea că "sportul îi disciplinează, le deschide mintea şi orizonturile." Memoria lui Aurel Ilea trebuie respectată pentru modelul care l-a reprezentat şi dăruirea de care dădea dovadă când se punea problema proiectelor de dezvoltare a comunităţii.
Câte un gol pe repriză
Trebuie remarcat faptul că argeşenii au început să vină în număr tot mai mare să susţină echipa locală de fotbal sâmbătă, în tribunele Stadionului Municipal luând loc câteva sute de oameni. Asta nu face decât să întărească ideea că în municipiul nostru se dorea înfiinţarea acestei echipe. Se simţea lipsa atmosferei unor meciuri de fotbal, iar cei de la Basarabi au făcut tot posibilul să facă un joc frumos, pe placul publicului. La finalul meciului, întreaga echipă a mulţumit suporterilor prezenţi la stadion pentru că au venit să fie alături de ei, să îi susţină şi să îi impulsioneze. Primul gol al întâlnirii a fost marcat de căpitanul Andrei Barbu, dintr-o fază intens pregătită la antrenamentele echipei noastre. La pauză, primarul Constantin Panţurescu şi consilierul local Ionel Păunescu au mers la vestiare şi i-au încurajat pe fotbalişti. În ziua aceea, edilul-şef trebuia să plece în capitală să îşi viziteze fiica şi cel de-al doilea nepoţel, venit de câteva zile pe lume. Totuşi, nu a ocolit Stadionul Municipal şi a ţinut să fie alături de jucătorii noştri. Graţie simţului său ridicat al umorului, a destins atmosfera şi i-a binedispus pe tinerii Basarabi care intraseră în avantaj la cabine: "În primul sfert de oră după reluarea meciului să mai daţi un gol, că trebuie să ajung la Bucureşti şi vreau să plec liniştit la drum". Şi chiar asta s-a întâmplat! Băieţii lui Cristi Irimia au intrat pe teren şi în câteva minute au modificat tabela, prin Robert Bordei, dintr-o lovitură liberă indirectă din careul advers dictată de centralul Avram (arbitru din Lotul Naţional de Liga a II-a). Faza a fost una spectaculoasă, jucătorul nostru reuşind să strecoare mingea la "păianjen", chiar dacă toată echipa adversă, în frunte cu portarul, se afla masată pe linia porţii, spre bucuria suporterilor care au aplaudat reuşita minute în şir.
Sâmbăta viitoare, în runda cu numărul 5, Basarabi Curtea de Argeş are meci în deplasare cu AS Poiana Lacului, o echipă aflată la jumătatea clasamentului, care a acumulat până în prezent doar 4 puncte. Basarabii, în schimb, au 9, acelaşi număr de puncte ca şi Ştefăneştiul, însă un golaveraj inferior, care plasează momentan echipa noastră pe locul al treilea. Vom reveni cu amănunte în ediţiile următoare. Hai, Basarabi Curtea de Argeş!
