Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 23 aprilie 2026 21:04

Halep, în semifinale la Wuhan!

 Simona Halep, locul 5 WTA, s-a calificat în semifinalele turneului de categorie Premier 5 Wuhan Open, după ce a învins-o ieri, cu scorul de 6-4, 6-2, pe americanca Madison Keys, locul 9 WTA. Primul set a început cu două game-uri câştigate la zero de Keys, al doilea pe serviciul Simonei Halep. Apoi greşelile şi-au făcut loc în evoluţia sportivei americane şi Halep a început să puncteze pe tabelă. Jucătoarea română a făcut rebreak, însă s-a văzut din nou la distanţă de două game-uri de rivală. Dar noua conducătoare a jocului se schimbase deja. Halep nu a mai cedat decât un game, la 3-3 şi a pus capăt setului cu 6-4, după 39 minute de joc.

Keys nu şi-a mai revenit, iar setul al doilea a fost la îndemâna româncei, care a pierdut doar două game-uri, la 2-0 şi la 5-1. În acest fel, partida s-a încheiat după doar o oră şi 10 minute şi după 6-2 în al doilea set. În faza următoare, Halep va evolua cu învingătoarea dintre Petra Kvitova (Cehia), locul 16 WTA şi britanica Johanna Konta, locul 13 WTA. Calificarea în semifinale este recompensată la Wuhan Open cu un premiu de 117.700 dolari şi cu 350 puncte WTA.

Pin It