Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 23 aprilie 2026 21:09

Pentru că au făcut un joc bun, Basarabii s-au bucurat de susţinerea argeşenilor 

Sâmbătă, de la ora 11.00, tinerii noştri fotbalişti au întâlnit pe teren propriu, în cadrul etapei a şasea a Ligii a IV-a, echipa Atletic Bradu. Aşa cum anticipasem, oasepeţii au folosit mai mulţi jucători de la prima echipă, care evoluează în Liga a III-a. Atletic Bradu este un club care are echipă de ani buni în al treilea eşalon fotbalistic al ţării, dispune de o bună finanţare şi de o logistică de care puţine cluburi din judeţ se bucură la ora actuală. Pentru că au considerat că meciul de la Curtea de Argeş este unul dificil, diriguitorii echipei adverse au hotărât să abordeze întâlnirea şi cu jucători de la echipa de Liga a treia.

Chiar şi aşa, băieţii noştri nu s-au lăsat intimidaţi şi au jucat cât au putut de bine. Bradu i-a luat însă tare şi oaspeţii s-au văzut în avantaj pe tabela de marcaj după reuşita lui Alexandru Preda, din min. 10. Reacţia Basarabilor a fost promptă şi, 8 minute mai târziu, scorul a devenit din nou egal după golul marcat de Ionuţ Sterioiu (foto). Din păcate, la cabine s-a intrat în dezavantaj, pentru că în minutele de prelungire ale primului mitan acordate de către centralul de Liga I, Cătălin Popa, care a fost ajutat la linii de Romică Bîrdeş şi Lucian Tănase, Antonio Tănase a marcat pentru Bradu.

În repriza a doua, tot oaspeţii au marcat primii, în min. 63, prin Radu Păvăluţă, iar gazdele au replicat, 7 minute mai târziu, prin atacantul Petruţ Soroaia (foto). În continuare, s-a jucat "la baionetă", pe contraatacuri, rezultând un spectacol pe placul sutelor de spectatori prezenţi în tribuna Stadionului Municipal. La final, însă, experienţa şi-a spus cuvântul, iar Bradu a câştigat cu 3-2, prima înfrângere pe teren propriu a echipei noastre.

"Avem o echipă în formare, care joacă cu ambiţie. Nu trebuie să le turnăm plumb în picioare, şi mai ales acum, când au nevoie de noi, să-i sprijinim din toată inima!" - aceasta a fost caracterizarea unui suporter care ne-a sugerat să informăm argeşenii despre meciul de sâmbătă, chiar dacă au pierdut în faţa celor de la Bradu, deoarece Basarabii au jucat frumos, cu pasiune şi dăruire, ceea ce este important.  

De asemenea, fotbaliştii lui Cristi Irimia au dorit să le mulţumească tuturor argeşenilor care au venit în număr mare la stadion să îi susţină şi să îi încurajeze şi îi aşteaptă şi pe viitor să le fie alături. Chiar dacă etapa viitoare vor evolua în deplasare la Slobozia, cu Young Boys din localitate, pe 15 octombrie, au meci acasă cu CS Rucăr, aşa că, toată lumea la stadion! Hai, Basarabi Curtea de Argeş!

Pin It