Simona Halep - Shuai Zhang, în optimi la Beijing!
Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o cu scorul de 6-2, 6-2, pe sportiva belgiană Yanina Wickmayer, locul 56 WTA, calificându-se pentru a doua oară în carieră în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory China Open. Halep a ţinut-o în spatele terenului pe Wickmayer cu mingi lungi şi bine plasate către marginile laterale ale terenului. Serviciul nu i-a funcţionat foarte bine la început şi i-a permis adversarei să obţină un rebreak după ce jucătoarea din Constanţa a pus primul game pe tabelă. Sportiva belgiană a greşit mult şi a fost pusă în dificultate de evoluţia ofensivă şi precisă a româncei, astfel că nu a mai câştigat în primul set decât un game la 1-3. Halep a luat setul întâi cu 6-2, după aproximativ o jumătate de oră. În setul al doilea, Halep s-a desprins la 2-0, cu break în game-ul de început. Ea a condus apoi cu 5-1, după un nou break realizat la 3-1 şi a închis setul tot cu 6-2 şi meciul după o oră de joc. Calificarea în această fază este recompensată cu un premiu de 62.768 dolari şi cu 120 puncte WTA.
Shuai Zhang, numărul 36 WTA, a avut nevoie de două ore şi 32 minute pentru a trece de Alison Riske, scor 6-3, 4-6, 7-6. Zhang, în vârstă de 27 de ani, a câştigat ultima întâlnire cu Simona, în turul întâi de la Australian Open, scor 6-4, 6-3. Şi Halep are de partea ei o victorie, la Indian Wells, unde s-a impus cu un dublu 6-1. Meciul dintre Halep şi chinezoaică, contând pentru optimile de finală ale turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 5.424.394 dolari, s-a jucat ieri, după închiderea ediţiei noastre. Vom reveni cu amănunte!
UPDATE: Shuai Zhang s-a impus în minim de seturi, scor 6-0, 6-3. Chiar şi aşa, de luni, Halep va urca pe locul 4 în clasamentul WTA, beneficiind de înfrângerea Garbinei Muguruza la Beijing, în aceeaşi fază a competiţiei!
