"Cupa Basarabilor", ediţia a II-a, se va disputa între licee
Sfârşitul de săptămână se anunţă unul plin de activităţi sportive în municipiu: de la ora 11.00, fotbaliştii noştri au meci acasă cu cei de la C.S Rucăr, iar apoi, la Sala Municipală de Sport se va organiza ediţia a II-a a "Cupei Basarabilor". De această dată, pentru trofeu vor lupta echipele de fotbal ale liceelor din Curtea de Argeş. Iniţiativa de organizare a celei de-a doua ediţii a competiţiei sportive i se datorează viceprimarului Gabi Jubleanu, care doreşte ca prin astfel de evenimente să se promoveze practicarea sportului de către tineri. "Proiectul <<Cupa Basarabilor>> a fost un succes! Aceasta nu este doar părerea mea, ci şi a celor care au participat. Plecând de la această idee, doresc să continuăm cu un alt turneu de fotbal şi de această dată să se înscrie echipele liceelor din municipiu. În acest fel, elevii de la unităţile de învăţământ vor participa la încă o competiţie amicală comună. Din postura de viceprimar, mă voi implica foarte mult ca tinerii să beneficieze de cât mai multe condiţii să facă sport, pe principiul <<minte sănătoasă într-un corp sănătos>>", ne-a spus viceprimarul Gabi Jubleanu.
Directorii unităţilor de învăţământ liceale din municipiu - "Vlaicu Vodă", Forestier, Agricol, "Ferdinand I", Seminar şi Auto - apreciază ca fiind oportună iniţiativa de organizare a "Cupei Basarabilor", pentru că numai prin astfel de competiţii va fi distrasă atenţia elevilor de la calculator sau telefon către sport. De asemenea, trebuie precizat faptul că la "Cupa Basarabilor" va fi prezent şi Cristi Irimia, antrenorul echipei de fotbal Basarabi Curtea de Argeş, care doreşte cu această ocazie să selecteze tineri cu potenţial în fotbal pentru echipa noastră.
