Preliminariile C.M. la fotbal din Rusia: România furată de arbitraj şi jefuită de 2 puncte!

Aşa s-ar putea sintetiza meciul cu rezultat nesatisfăcător (0-0), jucat de reprezentativa noastră marţi seara la Astana. Kazahstanul reuşise la debutul în aceste preliminarii să facă egal cu Polonia, după ce fusese condusă cu 0-2. Avusese de partea ei un arbitraj îngăduitor la jocul dur practicat şi un teren care nu merită calificative. "Suntem fericiţi că n-am avut accidentări grave, după măcelul ăsta", se consolau polonezii la final, încercând să-şi uite amărăciunea de a fi scăpat printre degete cele 3 puncte ale unei victorii pe care ar fi meritat-o. În deplasarea de sâmbătă, în Muntenegru, kazahii, cărora nu li s-a mai îngăduit să-şi facă de cap cu "inventarul" fizic al adversarilor, au plecat acasă cu 5 "boabe" încasate în bagaje. Şi, normal, au încercat marţi să-şi scoată pârleala pe socoteala noastră cu ajutorul unui arbitru care-şi face de râs casta. Au reuşit, pentru că Manuel de Sousa şi colegii săi portughezi, deşi n-au purtat tricouri în culorile gazdelor, au acţionat sub acoperire ca nişte băştinaşi. Aceşti indivizi dubioşi au călcat cu cinism în picioare toate regulamentele fotbalistice şi regulile sportive, comportându-se ca nişte călăi ai naţionalei noastre. Ei au tolerat jocul la intimidare al kazahilor, durităţile lor de catch soldate cu accidentări grave ale fotbaliştilor noştri Dragoş Grigore, Alex Chipciu şi Cristi Săpunaru şi s-au întors cu spatele la cel puţin două penaltiuri pe care s-r fi impus să ni le dea. În ciuda terenului imposibil, am avut totuşi câteva ocazii: la prima - dintre cele mari - s-a găsit musca fără cap Adi Popa să se pună în calea unei mingi ce se îndrepta spre gol; la a doua, pe care Răzvan Marin şi-a creat-o de unul singur, căci ceilalţi - invidioşi după prestaţia sa excepţională din Armenia - evitau să-i mai paseze, a reuşit o paradă disperată portarul kazah; la a treia şi ultima, creată de mimoza Bogdan Stancu, împiedicatul de Enache a alunecat în faţa porţii şi n-a mai ajuns la minge ca s-o împingă în poartă, cu un minut sau două înainte de încheierea timpului regulamentar.
Iată echipa care a evoluat în partida din capitala Kazahstanului: Tătăruşanu - Benzar, Dragoş Grigore (MOŢI), SĂPUNARU, Toşca - Răzvan Marin, Hoban - Adi Popa, Stanciu, Chipciu (Enache) - Bogdan Stancu (Bogdan Andone). Singurii care au dat satisfacţie totală au fost cei scrişi cu majuscule. Cu acest egal, după cel cu Macedonia, numărul punctelor pierdute de România în economia calificării a ajuns la 4. Următorul meci îl vom juca pe Arena Naţională, la începutul lunii viitoare.
În celelalte meciuri din grupă, Danemarca a pierdut cu 0-1 acasă în faţa Muntenegrului, iar Polonia a bătut chinuit Armenia cu 2-1, în ultima secvenţă a partidei. Clasamentul se prezintă astfel:
1. Muntenegru 7 p (7-1);
2. Polonia 7 p (7-5);
3. România 5 p (6-1);
4. Danemarca 3 p (3-4);
5. Kazahstan 2 p (2-7);
6. Armenia 0 p (1-8).
