În "Grupa morţii", din Liga Campionilor, se va juca de-acum cu cuţitul la os!
# Rostov a egalat la puncte CSM şi Midtjylland
Sâmbătă seara, vicecampioana Rusiei la handbal era condamnată să câştige pe teren propriu meciul cu Midtjylland, ca să nu piardă contactul cu plutonul, compromiţându-şi mare parte din şansele de calificare în faza superioară. Şi până la urmă a reuşit, graţie bunei prestaţii a Katrinei Lunde în poartă, protejată destul de bine de apărare, dar mai ales inteligenţei cu care a jucat faza ofensivă în mare viteză, cu schimbări derutante ale direcţiilor de atac, alternate cu şuturi în forţă. Danezele au avut un portar în mare formă, Sabine Englert - care a reuşit să apere două lovituri de la 7 m, a şi zădărnicit destule atacuri ruseşti, dar n-a fost de ajuns. Oaspetele au început mai bine şi au condus până în a doua jumătate a primei reprize, după care conducerea a alternat. Momentul psihologic s-a consumat pe final, când fetele de la Rostov pe Don au recuperat o minge şi au reuşit să marcheze golul de 13-12, scor cu care au intrat la pauză.
Jan Leslie, având un lot mai numeros şi mai valoros, şi-a permis să schimbe liniile ca la hochei, asigurând prospeţimea necesară, care să permită echipei păstrarea ritmului ridicat de joc. Cam aici a fost cheia succesului, căci Kris Kristiansen nu şi-a permis aşa ceva, iar gazdele au tot mărit diferenţa de pe tabela de marcaj, în ciuda danezelor care se agăţau ca scaiul de fiecare firicel de speranţă al golurilor marcate. Ilina, Bobrovnikova, Barbosa, Borşenko, Makeeva, Rodrigues şi Viakireva s-au impus până la urmă cu 26-20 în faţa tripletei Kristiansen, Pedersen, Jansen, între care a apărut palid şi o Buceschi parcă prea flegmatică, dacă nu chiar resemnată. Victoria Rostovului încurcă serios socotelile în Grupa C: Gyor are calea calificării deschisă, iar celelalte trei se vor bate orbeşte pentru calificarea cu puncte în faza următoare. Sfârşitul acestei săptămâni poate încurca şi mai mult lucrurile, după partidele retur, în care oaspeţii vor deveni gazde. Noi vom ţine, bineînţeles, pumnii CSM-ului, dar trebuie să ne pregătim şi pentru o nouă dezamăgire. Ca şi suporterii celorlate echipe, pentru că aşa e-n sport!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
