Rezultate remarcabile la Campionatul Mondial de Ashihara-Karate: argeşeanca Raluca Popescu - AUR la KUMITE!

Zilele trecute a avut loc la Braşov Campionatul Mondial de Ashihara-Karate 2016, la care au participat 20 de ţări. România a fost reprezentată peste 60 de sportivi, dintre care şi trei tineri din Piteşti şi Curtea de Argeş, pregătiţi de sensei Iulian Paraschiv. Conform clasamentului final, România a ieşit pe primul loc, urmată de Rusia şi Danemarca. Fetele argeşence au reuşit o performanţă la care cu greu se ajunge: Raluca Popescu s-a clasat pe locul 1 (aur), la proba KUMITE şi pe locul 2 (argint), la proba KATA, iar Catinca Şlimak a ocupat locul 3 (bronz), la proba KUMITE. Singurul concurent din Curtea de Argeş, Tiberiu Gabor, nu a reuşit să ajungă în fruntea clasamentului, cel mai probabil confruntându-se cu o slăbiciune de moment. "Nivelul de dificultate a fost cel mai înalt, pentru că vorbim despre un campionat mondial. Vin cei mai buni dintre cei mai buni din toate ţările. Totul s-a desfăşurat pe categorii de vârstă şi kilograme. De acum încolo, ne pregătim temeinic pentru campionatul următor. Ne bucură foarte mult titulatura şi gloria, fiindcă nu este uşor să ajungi în primii trei din lume. Fetele din Piteşti au evoluat extraordinar. Cât despre Tibi, el este un sportiv foarte bun, dar cred că a avut un moment de blocaj emoţional, ceva s-a întâmplat cu el...", ne-a explicat antrenorul.
Întreaga competiţie urmăreşte, printre altele, şi să promoveze un stil de viaţă sănătos pentru minte şi corp, iar cei care au asistat-o au avut ocazia să descopere întrunite în acest sport mai multe calităţi definitorii ale acestei arte: calcul, precizie, inteligenţă, logică şi îndemânare. Ashihara Karate este un stil modern de karate de tip full-contact, care a fost dezvoltat de Sendai Kancho Hideyuki Ashihara şi are la bază folosirea de către luptător a caracteristicilor adversarului împotriva acestuia, dar şi tehnica exploatării "punctului mort". Ar mai trebui menţionat că reprezentanţii din zona noastră au în spate ani grei de pregătire, care le-a influenţat în mod pozitiv şi modul de viaţă, căci au învăţat ce înseamnă disciplina, ordinea, punctualitatea şi respectul faţă de ceilalţi - trăsături obligatorii pentru un astfel de sportiv.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
