Dublă înfrângere a României în Trofeul Carpaţi
Ultimul test înainte de plecarea spre Suedia, la Campionatul European de handbal feminin, n-a fost unul reuşit sau dătător de speranţe pentru selecţionatele României. Mai întâi, cea secundă, condusă de Ion Crăciun, a pierdut finala mică disputată în compania naţionalei similare a Olandei, care s-a dovedit a fi mai matură în joc, fapt care i-a permis să gestioneze aşa cum se cuvine momentele delicate. Fetele noastre au abordat cu multă ambiţie partida, dar au suferit la capitolul omogenizare şi joc colectiv. Bazaliu şi Tiron s-au dovedit a fi "tunari" de nădejde, dar vor trebui să înveţe că fac parte dintr-o echipă şi să colaboreze mai mult şi mai bine cu coechipierele, nu să ia jocul pe cont propriu. Sorina Tîrcă pare deocamdată prea apăsată de numele greu al mamei, iar majoritatea celorlalte nu au încă experienţa partidelor dificile, de care au dispus olandezele, majoritatea jucând deja în campionatele puternice ale Danemarcei, Germaniei sau Franţei. Poarta pare a fi bine securizată prin Dumanska, Hosu şi Kelemen care, mai bine ajutate de apărare, s-ar putea descurca mai mult decât onorabil. Chiar şi aşa, echipa de tineret s-a ţinut scai de adversare şi după o primă repriză foarte bună, încheiată cu 14-12, au fost surprinse de iureşul batav din cea de-a doua, fiind egalate şi chiar conduse pe tabela de marcaj. Momentul psihologic s-a consumat spre final când, la 24 egal, Popa a ratat un 7 m, după care olandezele au luat conducerea. Totuşi, fluierul final a consemnat un 26-26 care a impus lovituri de departajare. Din păcate, după ce adversarele au marcat, tocmai Bazaliu s-a găsit s-o dea în bară, iar decalajul n-a mai fost recuperat şi meciul s-a încheiat cu scorul de 29-31.
Finala mare a pus faţă în faţă România A şi Ungaria, meci de mare ambiţie, căruia i se dă o importanţă mai mare decât merită. Şi asta nu pentru că s-a retras la Cluj Aurelia Brădeanu din naţională, după o carieră prodigioasă, în care a cucerit un argint la C.E. din Rusia 2005 şi un bronz la ultimul Mondial, ci din cauza vechii adversităţi dintre cele două naţiuni. Ambrosio Martin a ţinut să-şi limpezească ideile şi n-a mai apelat la serviciile Paulei Ungureanu, preferând să le încredinţeze poarta lui Dedu şi Elena Voicu. Uşor accidentate, Neagu şi Perianu n-au fost nici ele folosite, pentru a fi valide la meciul de deschidere cu Norvegia, din 5 decembrie. Jocul n-a fost cel aşteptat, evidenţiind mai vechile noastre carenţe ce ţin de apărare şi de lipsa unui conducător de joc şi a unui pivot adevărat, căci Buceschi s-a "rotunjit" cam ca Manea, Laslo e parcă prea crudă, iar Zamfirescu sau Laura Popa nu fac faţă sarcinilor de joc. În prima repriză, încheiată cu 12-14, singurele care au dat cât de cât satisfacţie au fost Dedu şi Geiger şi, parţial, Cristina Zamfir. Buceschi a fost bună numai la lovituri de la 7 m, până când a deschis seria ratărilor, în repriza secundă, imitată de Laslo. Cu 6 minute înainte de final s-a ratat un moment prielnic, atunci când aveam de recuperat 4 goluri şi totul s-a dus de râpă. Gorbicz şi-a condus bine echipa din teren, Klivinyi ne-a rupt cu vreo 10 goluri, Kovacs şi Szucsanski i-au ţinut hangul, iar înfrângerea cu 24-29 a fost mai mult decât logică. Ungaria a câştigat Trofeul Carpaţi. Kim Rasmussen s-a dovedit a fi mai tare decât Ambrosio Martin, dar dacă ne calificăm din grupă în Suedia, putem să ne luăm revanşa la Ungaria acolo. Deocamdată să vedem ce echipă va deplasa antrenorul nostru spaniol la Campionatul European!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
