Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 01:33

Tiberiu Gabor a fost medaliat la Cupa Clubului Impression!

 

Concursul a fost organizat cu toţi cei care au activat de-a lungul vremii sau încă se antrenează în cadrul acestui club sportiv şi a avut loc duminică, la Bucureşti. La competiţia care a constat în două probe - Kata şi Kumite - au concurat peste 200 copii şi tineri, de toate vârstele, de la debutanţi până la avansaţi. Sensei Iulian Paraschiv a participat cu 27 sportivi din grupele cu care lucrează şi s-a întors şi cu premii consistente. Mai precis, din cele trei distincţii speciale care s-au dat în cadrul cupei, titlul de "Cel mai bun tehnician" l-a obţinut Denis Gabriel Bârleanu, iar "Cel mai bun spirit" a fost declarată Raluca Popescu - ambii din Piteşti. Totodată, dintre participanţii din municipiu, Tiberiu Gabor a obţinut locul II la partea de luptă şi locul I la Kata, iar Dan Lazăr s-a clasat pe locul III, tot la partea de luptă. "S-au luat aşa de multe medalii şi trofee că mi-e greu să contabilizez care ce a mai primit... Din Curtea de Argeş au mai concurat patru copii de-ai mei, dar nu au urcat pe podium, având doar două concursuri la activ. Asta înseamnă că lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul...", a încheiat antrenorul.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It