Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 01:32

Debut cu stângul la C.E. de handbal: Norvegia - Romania 23-21

 Echipa noastră a mai înregistrat o înfrângere în faţa multiplei campioane europene, mondiale şi olimpice. "Complexul norvegian" este întreţinut de selecţia proastă şi de ambiţia unora de a folosi jucătoare terminate, ieşite din formă sau "necoapte" încă. Oana Manea şi Buceschi se înscriu în prima categorie, Geiger în a doua, iar Laslo, Zamfir şi Florica, în a treia. Baza în atac rămâne tot Neagu, iar când ea este blocată, intră "pe linie moartă". Deşi poarta este bine închisă de Paula Ungureanu şi Denisa Dedu, cu o apărare visătoare, în care Manea se mişcă numai la reluare, nu putem spera la mai mult. Echipa noastră a jucat bine doar un sfert de oră, cât a fost la cârma jocului. După aceea, nordicele cu Mork (7 goluri), Kristiansen şi Herrem (câte 5), Oftedal (3), Skogrand, Frafjord şi Tomac (câte unul) au zburdat în teren şi au gestionat mai bine momentele delicate ale jocului, conducând pe la mijlocul reprizei secunde şi cu 5 goluri. De la noi au marcat Negu (6), Chiper (5), Buceschi (4), Geiger, Iuganu şi Zamfir (câte 2 goluri). În primul meci al Grupei D, Rusia a învins mai greu decât arată scorul Croaţia (32-26) şi s-a instalat pe prima treaptă a podiumului. În Grupa C, lider surprinzător este Cehia, după victoria cu 27-22 în faţa Ungariei, urmată de Danemarca (22-21 cu Muntenegru). Duminică, în Grupa A, Suedia a umilit Spania cu 25-19, iar Serbia s-a impus cu 36-34 în faţa Sloveniei, în timp ce în Grupa B, noua echipă a Franţei a făcut instrucţie cu Polonia (31-22), iar Germania a bătut Olanda cu 30-27. Echipa noastră va juca astăzi, de la ora 19.30, contra Rusiei, tot la Helsingborg şi are nevoie ca de aer de un rezultat bun, iar meciul va fi transmis pe TVR HD şi TVR2. Să le ţinem pumnii fetelor şi să-i dorim antrenorului spaniol Ambrosio Martin mai multă inspiraţie în alcătuirea echipei care va înfrunta campioana olimpică en-titre!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It