Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 01:33

INTRĂ ÎN JOC, CÂŞTIGĂ SĂNĂTATE se apropie de deznodământ

 Echipa noastră a încheiat perfect grupa de calificare cu o victorie fără mari probleme în faţa celei a Croaţiei. Adversarele au pornit ca din tun, agăţându-se de un firicel de speranţă într-o calificare miraculoasă şi chiar au condus în start cu 6-3. Ambros Martin a cerut time-out şi a pus rapid lucrurile la punct, Neagu s-a dezlănţuit, apărarea a strâns rândurile şi lucrurile au reintrat pe făgaşul normal: România s-a instalat la conducere şi n-a mai cedat-o până la final! Dedu n-a mai fost la fel de inspirată în poartă, dar în a doua repriză, Paula Ungureanu ne-a reamintit că este o mare sportivă. Foarte inteligent, antrenorul nostru a delegat-o pe Udriştoiu să-i facă marcaj la sânge Andreei Penezic, gura de tun croată şi fetele noastre au condus şi cu 7 goluri. În final, au câştigat partida la pas cu 31-26, cele mai bune marcatoare fiind Neagu (10 goluri, MVP-ul partidei) şi Buceschi (7). În celălalt meci al Grupei D, Norvegia s-a impus în faţa Rusiei cu 23-21, după un meci fantastic şi a terminat pe primul loc, cu 4 puncte, fiind urmată de România (2) şi Rusia (0). În grupa principală ne vom confrunta cu Danemarca (4 p), Cehia (2) şi Ungaria (0 p, care s-a salvat prin victoria din ultimul meci asupra Muntenegrului şi întâlneşte  în această seară, în primul meci, echipa noastră. La pauză, România conduce cu un incredibil 15-9.). 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It