Romania va înfrunta Austria pentru calificarea la C.M. Germania 2017
Selecţionata feminină de handbal a încheiat jocurile la C.E. cu o victorie asupra Germaniei, obţinută cu numai 3 secunde înainte de fluierul final, după un contraatac fulger al Cristinei Zamfir. Aceasta a recuperat o minge în prejma careului propriu şi s-a năpustit spre poarta adversă, marcând pentru 23-22, scor care ne-a adus locul 5. Ultima fază a fost cu belea pentru Zamfir, comoţionată de bară şi pentru portarul Voltering, evacuată din sală cu un cărucior. Partida a fost foarte echilibrată, căci Ambrosio Martin a decis să le bage la bătaie pe tinerele noastre jucătoare fără Paula Ungureanu şi Cristina Neagu, pentru a se edifica asupra potenţialului acestora. Denisa Dedu a fost încă o dată "îngerul păzitor" al porţii noastre, iar Iulia Dumanska a debutat cu succes, apărând ambele lovituri de la 7 m pentru care a fost trimisă în teren. Cele mai bune marcatoare din lotul nostru au fost Cristina Zamfir (6), Udriştoiu, Laslo şi Chiper (câte 3). Locul obţinut a plasat România în prima grupă valorică, urmând să dispute un meci în dublă manşă, în iunie viitor, cu Austria, pentru calificarea la Campionatul Mondial din Germania.
Semifinalele jucate vineri au fost extrem de disputate. Olanda s-a impus cu 26-22 în faţa Danemarcei, iar Norvegia şi-a onorat statutul de mare favorită şi nu i-a permis Franţei să joace ultimul act, deoarece a învins-o cu 20-16. Astăzi se vor juca finala mică între Danemarca şi Franţa, de la ora 16.30 şi cea mare, dintre Norvegia şi Olanda, de la 19.00. Vom reveni cu amănunte.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
