Monica Niculescu se încarcă pozitiv la Hobart!
Jucătoarea din Bucureşti a reuşit azi dimineaţă, după 05.00 (ora României) să se califice în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Hobart (Australia), unde este cotată cu şansa a treia la câştigarea trofeului. De astă dată a avut-o ca adversară pe Kirsten Flipkens, care o conducea cu 3-2 în meciurile directe. Monica a intrat foarte decisă pe teren şi nu şi-a mai permis scăderile de ritm prelungite, forţând cu primul serviciu, care i-a intrat 90% şi alternând jocul în forţă cu cel tehnic, în care a excelat cu mingi tăiate şi stopuri la fileu, scoţând-o astfel pe belgiancă din fire şi forţând-o să comită erori pe bandă rulantă. Astfel, prin seriozitatea cu care a evoluat, şi-a făcut meciul uşor şi a câştigat cu acelaşi scor ca şi în partida precedentă, cea cu sârboaica Jelena Jankovic, 6-3, 6-2. Calificarea în sferturi i-a adus lui Niculescu un cec de 5.900 dolari şi 60 p WTA. Pentru accederea în semifinale, ea urmează să joace cu învingătoarea din partida jucată de cehoaica Lucie Safarova contra japonezei Risa Ozaki.
De remarcat ar fi faptul că mai avem o calificată în sferturile turneului de la Hobart, musceleanca Raluca Olaru, care face pereche cu ucraineanca Olga Savchuk. Acestea au învins perechea olandezo-suedeză Kiki Bertens/Johanna Larsson cu scorul de 6-4, 6-2.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
