Cupa Speranţelor şi-a premiat câştigătorii!
După cinci zile de partide aprig disputate în sala acoperită de la baza sportivă din Curtea de Argeş, competiţia din calendarul FRT, rezervată copiilor de la categoriile de vârstă 10 şi 12 ani băieţi şi fete, s-a încheiat astăzi după prânz prin disputarea finalelor. Luni, în turneul final la 10 ani fete, Flavia Ogrezeanu (Dacia Mioveni) şi-a croit drumul spre finală prin victoria cu un dublu 6-2 în faţa Alexandrei Constantin (Campion Argeş). Adversara sa din finală mare a fost Maria Dinică (T.C. Curtea de Argeş), care a învins-o pe concitadina Diana Holdiş cu 6-0, 6-2. Câştigătoare a fost Ogrezeanu, cu 6-1, 6-3, iar în finala mică, Alexandra Constantin a câştigat cu 6-1, 6-1 în faţa Dianei Holdiş. Clasamentul acestei ediţii la 10 ani fete a fost următorul: 1. Flavia Ogrezeanu; 2. Maria Dinică; 3. Alexandra Constantin; 4. Diana Holdiş.

La aceeaşi categorie de vârstă, dar la băieţi, primul favorit, Denis Duţă (Prosport 2009), n-a stat prea mult la discuţii cu Ştefan Bădiţă (Dacia), pe care l-a învins cu 6-0, 6-1. În cealaltă semifinală, al doilea favorit, Marius Brujan (CSS Petroşani), a trecut greu de al treilea, concitadinul Ioan Alexandru Măniţă, 6-2, 5-7, 6-2. Finala i-a opus pe câştigători şi s-a încheiat cu victoria lui Duţă, cu scorul de 6-4, 6-2.
La categoria 12 ani fete, Alexandra Gheorghe şi-a dobândit dreptul de a juca finala după ce a învins-o pe Joulia Cîrstea (LPS-CSS Piteşti) cu un dublu 6-0. Alicia Anghel (Palatul Copiilor Piteşti, favorită 2), a dispus de Ana Ilinca Şipoteanu (Ceramus, favorită 4) după o partidă în care a fost nevoie de set decisiv, încheiată cu scorul de 6-2, 3-6, 6-2. Finala categoriei i-a revenit Aliciei Anghel, care a câştigat la mare luptă cu 7-5, 3-6, 6-4.

La băieţi, marele favorit, Luca Mîndruţ (Comesad) i-a administrat o corecţie dură dinamovistului Ianis Marin: 6-0, 6-0! În cea de-a doua semifinală, favoritul 3, Tudor Vlad (Alba-Cugir) a răsturnat calculele hârtiei, trecând de favoritul 2, Alexandru Istrate (Dacia Mioveni), cu 6-4, 6-0. Laureatul acestei finale a fost Mîndruţ, care nu i-a dat vreo şansă adversarului, pe care l-a învins cu 6-1, 6-0!

Arbitrul delegat de FRT, Iordache Giban, a ţinut să felicite gazdele pentru condiţiile de excepţie oferite sportivilor şi a concluzionat: "A fost un turneu foarte reuşit din toate punctele de vedere, pentru că am putut urmări la lucru câţiva dintre potenţialii viitori campioni. La 10 ani băieţi a ieşit în evidenţă, de această dată, Denis Duţă, iar la 12 ani, Luca Mîndruţ. Rămâne de văzut dacă vor confirma prin viitoarele evoluţii statutul de speranţe certe, pentru că mulţi se pierd în adolescenţă". La rându-i, directorul turneului, prof. Gheorghe Borţan, ne-a declarat în exclusivitate: "Am constatat cu satisfacţie faptul că arealul de participare la turneele organizate la Curtea de Argeş a cuprins cam toată ţara. Meciurile au fost, în majoritate, echilibrate şi viu disputate, iar favoriţii au confirmat, cu excepţia Ioanei Ştefan, în care ne puneam mari speranţe. Sponsorul nostru, firma Dr. Oetker, a acordat şi de această dată ocupanţilor primelor patru locuri pe categorii de vârstă, atât la fete, cât şi la băieţi, cupe şi medalii. Per total, putem spune că turneul şi-a atins scopul!"
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
