După recuperarea de o lună, Halep şi-a luat zborul spre SUA, dar a lăsat laudele de altădată pe banca de rezerve
La sfârşitul acestei săptămâni, Simona Halep şi-a luat zborul spre circuitul american, unde va participa pentru început la turneul dotat cu premii totale de 7 milioane dolari, de la Indian Wells. Acesta se desfăşoară în perioada 8-19 martie, iar de luni vor începe jocurile de calificare pe tablourile principale. Organizatorii au stabilit primele zece favorite în funcţie de locurile ocupate în clasamentul WTA, respectiv Serena Williams, Angelique Kerber, Carolina Pliskova, Simona Halep, Dominika Cybulkova, Agnieszka Radwanska, Garbine Muguruza, Svetlana Kuzneţova, Madyson Keys şi Elina Svitolina. La plecare, Simona Halep, a dat declaraţii ceva mai reţinute, evitând suprarealismul optimist de altădată şi asigurările că ar fi pregătită să joace cel mai bun tenis al său, care au fost apoi matematic dezminţite de evoluţiile lamentabile urmate firesc de eliminarea surprinzătoare din turnee de către jucătoare mult mai slab cotate. De această dată a spus că se simte mai bine după o lună de pauză şi refacere şi că este mulţumită de faptul că analizele i-au ieşit bine. "Sper să fie bine şi pe teren!", a concluzionat sportiva, care a dat asigurări că dacă totul va merge bine după acest nou start, nu va mai lipsi din echipa de FedCup a României care o va înfrunta pe cea a Marii Britanii în perioada următoare. În SUA, Simona Halep nu are de această dată prea multe puncte de apărat - circa 200 - căci anul trecut a fost eliminată în sferturi de către Serena Williams. În turneul de la Indian Wells mai sunt înscrise şi alte compatriote - Irina Camelia Begu (locul 31 WTA), Monica Niculescu (43 WTA), Patricia Ţig (101 WTA) şi Ana Bogdan (121 WTA). Compania în care se vor afla este una de elită, cu cele mai bune jucătoare ale momentului, aflate în căutarea gloriei. Noi le urăm tuturor mult succes!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
