CSM Bucureşti a câştigat la Esbjerg şi va juca pentru Final Four cu Ferencvaros!
Campioanele Europei au jucat duminică în Danemarca având scopul precis de a evita o confruntare în sferturi cu Vardar Skopje, care sâmbătă zdrobise Thuringer cu 36-26, revenind pe primul loc în Grupa Principală I, după ce Ferencvaros pierduse acasă cu Buducnost (23-24). Pentru realizarea obiectivului de părăsire a ultimului loc din a doua grupă, CSM avea nevoie de minim un egal cu Esbjerg în ultimul meci, căci cealaltă echipă daneză, contracandidata noastră, Midtjylland, reuşise o victorie în deplasarea de la Ljubljana, cu Krim, unde câştigase cu 27-21, depăşind astfel CSM cu 1 p. Larvik nu mai putea pierde locul secund în grupa noastră, astfel că Gyor a câştigat în Norvegia cu 26-25.
Esbjerg a început meciul mai bine, într-o tentativă de a-şi mai spăla onoarea şi, în min. 5 conducea cu 3-0. Semnalul trezirii l-a dat din nou Carmen Martin care, cu 3 goluri succesive, a restabilit egalitatea, iar Mehmedovic a preluat conducerea. Torstensson şi-a intrat şi ea în mână şi scorul a luat proporţii, pentru că apărarea a fost mult mai atentă şi danezele n-au reuşit să înscrie timp de vreo 13 minute, fiind silite să alerge după egalare până la final. Trebuie remarcat faptul că iar am avut sincope în joc, cu ratări incredibile şi cu sportive care este clar nu prea au ce căuta în echipă, cum a fost Oana Manea, total ieşită din formă. La polul opus a fost însă Brădeanu, care a făcut cel mai bun meci al ei din ultimii ani!
Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 12-7 în favoarea bucureştencelor, iar diferenţa de 5 puncte s-a păstrat şi la sfârşitul meciului adjudecat cu 25-20 de deţinătoarea Ligii Campionilor. Clasamentele celor două grupe sunt următoarele: Vardar (15 p), Ferencvaros (14), Buducnost (14), Metz, învingătoare în Rusia, la Astrahanochka, cu 28-20 (10 p) - respectiv Gyor (17 p), Larvik (12), CSM Bucureşti (11) şi Midtjylland (10 p). Drept urmare, ţintarul sferturilor este următorul: Vardar - Midtjylland, Buducnost - Larvik, Gyor - Metz şi Ferencvaros - CSM. De reţinut ar fi faptul că echipele mai slab cotate vor juca turul pe teren propriu, iar CSM va juca primul meci din dubla cu Ferencvaros la Bucureşti, în 7 aprilie, iar returul, la Budapesta, peste o săptămână.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
