Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 04:33

Sâmbătă, Vlăduţ Oprică luptă în ring, în cadrul galei MMA de la Craiova

 

Vă reamintim că argeşeanul Vlăduţ Oprică va lupta sâmbătă într-o gală de MMA, organizată de Clubul Sportiv "Power Gym Craiova". Competiţia sportivă "Fight 4 Respect - Respect Word Series - Luptă în ring, nu în stradă" se va desfăşura atât cu sportivi amatori, cât şi cu profesionişti, arbitrajul urmând să fie făcut pe baza regulamentului K-1 şi MMA. "Mă simt pregătit de meci, îmi cunosc foarte bine adversarul şi mi-am adoptat o tactică anume care, sper eu, o să mă ajute să ies învingător. Până acum, am avut câte trei antrenamente pe zi. Pregătirea a decurs bine şi am reuşit să mă refac după o accidentare cam urâtă la nivelul coloanei vertebrale. Îmi doresc să am cât mai muţi susţinători, iar acolo pot veni şi cei care vor să mă susţină. Ceilalţi mă pot urmări live pe pagina mea de socializare. Sper să reuşesc încă o dată o performanţă frumoasă, adică să câştig şi să vă fac mândri de mine!", ne-a declarat Vlăduţ. Între timp, după lungi căutări, tânărul a reuşit să-şi găsească şi sponsori, respectiv Cristi Ureche, Ninel Ureche şi Vali Străuţ, care au decis să-l sprijine financiar pentru această gală. "O să fac tot posibilul să câştig, ca să nu le pară rău pentru ajutorul dat. Sper ca, pe viitor, să reuşesc să găsesc şi la celelalte gale sponsori, fiindcă este foarte costisitor un astfel de parcurs", ne-a mai spus tânărul luptător. Pe această cale, noi îi urăm succes şi îi ţinem pumnii!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It