Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 07:42

Numere de magie şi delicatese la Players Party Dr. Oetker Junior Trophy

Copiii care concurează la cea de a şasea ediţie a Dr. Oetker Junior Tophy au avut parte de momente artistice speciale la Players Party şi de multe delicatese. Cei mici s-au bucurat de numerele de iluzionism şi magie ale magicianului Verdini şi au aplaudat momentele artistice oferite de Ansamblul "Salba Prahovei", cu solista Adriana Deaconu sau de Andrei Hanghiuc, alături de quintetul "Bella Musica". 

De asemenea, toţi participanţii prezenţi la petrecere au degustat torturile turneului făcute cu ingrediente pentru prăjituri de la Dr. Oetker, Pizza Guseppe, Paula Pudding şi Bambino Party de la Angelli. 

La cea de a şasea ediţie a Dr. Oetker Junior Trophy, competiţie internaţională din cadrul Tennis Europe, categoria 1, care are loc până pe 28 mai la Centrul Naţional de Tenis în capitală, concurează 128 sportivi, din 25 de ţări.

Sponsorul oficial al turneului organizat de Federaţia Română de Tenis este Dr. Oetker Romania, iar promotorul competiţiei este SCG - Smart Corporation Group. Sponsorii turneului, despre care puteţi afla informaţii pe juniortrophy.ro, sunt: Ministerul Tineretului şi Sportului, Mobexpert, Bograve, Dorna, Head, Erste Group şi Wilson.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It