RESPECT PENTRU TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR
Doi copii talentaţi ai tenisului românesc, Alexandru Coman şi Iulia Ionescu, au fost premiaţi în cadrul celei de a şasea ediţii a Dr. Oetker Junior Trophy. Aceşti juniori, care au reuşit ca până la 12 ani să îşi construiască deja un impresionant portofoliu, au primit trofeele sugestiv intitulate "Tinere Talente" de la Ilie Năstase şi Irina-Camelia Begu. Ori deja nu mai reprezintă un secret faptul că de 6 ani încoace la Dr. Oetker Junior Trophy se pregăteşte schimbul de mâine al tenisului românesc, performanţele internaţionale ale celor care au trecut prin această "fabrică" de lansat valori stând mărturie. O competiţie care se apropie de talia turneului Petit As din Paris, unde la ediţia din acest an participă 210 de jucători din 25 ţări. Copii despre care George Cosac ştie că sunt viitorul tenisului românesc, iar Ilie Năstase anticipează că pe o parte dintre ei îi vom vedea jucând la Roland Garros. Însă impresionant este faptul că la acest turneu se acordă atenţie nu numai prezentului sau viitorului, ci şi trecutului tenisului românesc. Astfel, că a fost instituit Trofeul "Fair-Play" în memoria "Doamnei sportului alb mondial", Florenţa Mihai, distincţie oferită de către Cătălina Cristea. "Cine nu-şi cunoaşte trecutul, nu înţelege prezentul şi nu are viitor".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
